Rețele de socializare

Moldova

Pretorul sectorului Ciocana şi doi poliţişti, cercetaţi pe fapte de corupţie. Luau mită de la agenţi economici

Pretorul sectorului Ciocana este cercetată penal de CNA şi procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupţie pentru fapte de corupţie, alături de doi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Ciocana. Este vorba despre şeful-adjunct al IP Ciocana şi un ofiţer superior de investigaţii, ambii bănuiţi de fapte de corupţie, săvârşite în complicitate cu pretorul.

Publicat

În fapt, în cadrul urmăririi penale s-a constatat că, în perioada aprilie 2020 – prezent, pretorul sectorului Ciocana, având o înțelegere prealabilă cu șeful-adjunct al Inspectoratului de Poliție Ciocana, prin intermediul unui ofițer superior de investigații, ar fi pretins și primit de la agenții economici, care își desfășurau activitatea prin organizarea teraselor sezoniere pe domeniul public sau privat al mun. Chișinău și a comerțului ambulant stradal, sume ce variau între 5000 şi 10 000 lei. Din informaţiile colectate de anchetatori şi ofiţerii de investigaţii ai CNA rezultă că banii ar fi fost percepuţi drept taxe de protecţie şi pentru a facilita avizarea și eliberarea actelor ce permit desfășurarea activității agenţilor economici.

Bănuiţii au fost documentaţi mai multe luni, timp în care procurorii şi ofiţerii CNA au obţinut înregistrări video şi audio care probează faptele pretins ilegale. Discuţiile dintre complici au avut loc chiar în incinta Preturii sectorului Ciocana, iar din înregistrări se înţelege clar că aceştia au organizat o schemă de estorcare de bani de la cei care desfăşoară activitate de antreprenoriat în raza lor de competenţă.

Pretorul împreună cu şeful adjunct al IP Ciocana au fost aduşi la CNA pentru audieri, iar acum câteva clipe pretorul a fost plasată în izolator pentru 72 de ore şi riscă până la 15 ani de puşcărie, amendă şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru o anumită perioadă. Înainte de aceasta, domiciliile şi birourile pretorului şi a adjunctului IP Ciocana au fost supuse percheziţiilor.


Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

echipa.md


Moldova

/FOTO/ Un șofer băut a încercat să fugă de poliție la Sângera. Viteza l-a dat de gol

Un șofer s-a ales cu dosar penal, după ce a urcat în stare de ebrietate la volan și se deplasa cu viteză excesivă pe o stradă din Chișinău.

Publicat

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, care ieri-seara, în jurul orei 18:40, se deplasa la volanul unui automobil de marca Honda pe șoseaua Muncești, când a fost prins de un echipaj al INSP că se deplasa cu o viteză de 113 km/h, scride descide.md

Oamenii legii l-au somat să tragă mașina pe dreapta, însă acesta a ignorat indicațiile agenților de patrulare și a apăsat pe accelerator. Echipajul de poliție a pornit pe urmele vitezomanului și l-au ajuns în localitatea Sîngera, unde acesta a abandonat automobilul și a încercat să fugă de la fața locului.

În timpul discuției cu șoferul fugar, polițiștii au simțit de la acesta un miros înțepător de alcool și l-au testat cu aparatul Drager, iar rezultatele au arătat că aceasta avea o concetrație de alcool de 0.83 mg/l în aerul expirat.


Pe numele șoferului a fost întocmit un proces penal pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate. Totodată, acesta s-a ales cu procese verbale pentru ignorarea regimului de viteză, cât și pentru nestoparea la semnalul agenților de patrulare.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Purta asupra sa un pachet cu droguri: Un individ, reținut de carabinieri

Un bărbat care deținea droguri asupra sa reținut de carabinieri în capitală.

Publicat

La data de 08.05.202, un echipaj de Carabinieri al Direcției regionale Centru a IGC, fiind implicat în serviciul de menținere a ordinii publice în sectorul Buiucani al capitalei a observat pe str. Ion Creangă o persoană suspectă de gen masculin.

Stopat pentru verificări, persoana a recunoscut că deține asupra sa droguri.

Astfel, bărbatul a predat oamenilor legii un pachețel de tip zip lock, transparent ce conținea o substanță de culoare galbenă-verzuie asemănătoare drogurilor.


Persoana dată a fost condusă la IP Buiucani pentru identificare și documentare.

Alte circumstanțe se stabilesc.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un polițist de frontieră a fost prins beat la ghidonul unei motociclete pe o stradă din raionul Ungheni

Un polițist de frontieră a fost prins beat conducând o motocicletă.

Publicat

Incidentul a avut loc pe data de 8 mai, în jurul orei 16:30, în localitatea Pîrlița, din raionul Ungheni, scrie deschide.md

Agenții de patrulare monitorizau traficul rutier când au tras pe dreapta o motocicletă de model URAL care era condusă de un bărbat în vârstă de 35 de ani.

Motociclistul le-a părut suspect polițiștilor, astfel acesta a fost testat cu aparatul Drager. Rezlultatele testului alcooscopic au arătat că dânsul avea o concetrație de 0,39 mg/l de alcool în aerul expirat.


Surse din cadrul IP Ungheni, sub protecția anonimatului, au comunicat că bărbatul care conducea motocicleta este un agent-șef subofițer superior al Secției Logistică din cadrul Direcției Poliției de Frontieră „Vest”.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele.


Citește mai departe

topul săptămânii