Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Momentul în care un pungaș cu experiență buzunărește o femeie, în plină stradă

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție al Direcție de Poliție a mun. Chișinău, pentru comiterea mai multor pungășii. Acesta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecat pentru infracțiuni analogice.

Publicat

Ofițerii Secției combatere infracțiuni în locuri publice și transport urban din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au acumulat probe concludente în privința suspectului. Polițiștii au stabilit complicitatea suspectului în comiterea a șapte cazuri de pungășii. Bărbatul acționa pe teritoriul piețelor cât și în adiacentul acestora. Individul identifica potențiala victimă, o urmărea și când aceasta nu observa, pe ascuns îi sustrăgea din buzunar telefonul mobil.

Acțiunile bărbatului au fost surprinse și de camerele de supraveghere.

Suma prejudiciului care a fost cauzată părților vătămate a fost estimată la suma de 70 000 de lei. În cadrul audierilor acesta și-a recunoscut vinovăția.


Bărbatul este cercetat penal pentru ,, Pungășie ”. Conform legislației penale în vigoare, persoanele culpabile de asemenea infracțiune se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 42 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

echipa.md


Moldova

/FOTO/ Mai mulți cetățeni moldoveni, transportați la spital în urma unui accident grav în România

Un tir și un microbuz, plin cu cetățeni ai R.Moldova, ar fi fost implicați într-un accident rutier produs în localitatea ieșeană Vânători.

Publicat

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie şi ambulanţe, scrie deschide.md cu referire la sursă.

În microbuz se aflau 16 persoane și în TIR doar unul, șoferul). Din microbuz s-au evacuat 14 victime, iar 2 sunt încarcerate, conștiente. A fost activat planul roșu de intervenție. Persoanele încarcerate au fost scoase din microbuz și duse la spital.

Știrea  este în curs de actualizare.


 

 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ O adolescentă de 15 ani dispărută de mai bine de o săptămână, anunțată în căutare

Ar fi fugit de acasă acum o săptămână și până în prezent nu a mai revenit. O adolescentă cu vârsta de 15 ani, originară din orașul Bender a fost dată în căutare.

Publicat

Milițienii au fost alertați de mama fetei abia în data de 14 mai, precum fiica ei a plecat la școală, iar după lecții nu s-a mai întors. Femeia spera că fiica ei va reveni singură însă, așteptările nu s-au adeverit. Până la momentul actula, adolescenta nu a mai ieșit la contact cu mama sa.

Anghelina Ucrainscaia are înălțimea de 1,64 m, corpolență subtilă, ochii verzi, fața rotundă, părul șaten de lungime medie cu șuvițe blonde. Pe brațul stâng fata are un tatuaj în formă de păianjen.

În ziua dispariției adolescenta purta un maiou negru cu desen în formă de inimă din paiete, blugi negri, ghete negre cu fragmente roșii.


De asemenea, minora purta bijuterii: pandativ din argint, cercei și două inele.

În acest context, milițienii roagă persoanele care au recuoscut fata sau știu unde aceasta s-ar putea afla să apeleze la numerele de telefoane 112, 102 sau 077 99 10 53. Orice informație poate fi utilă.

mvdpmr.org


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Mașina unei companii de taxi a ars complet, după ce ar fi explodat

Un taximetrist a rămas fără mașină, după ce aceasta a explodat chiar în fața casei sale.

Publicat

Potrivit poliției, s-a întâmplat vineri seara, în satul Drăgușenii Noi din raionul Hîncești, scrie publika.md

Taximetristul în vârstă de 26 de ani a venit acasă pe la miezul nopții, lăsând mașina companiei de taxi la poartă. Peste ceva timp, el a auzit o bubuitură puternică, iar când a ieșit afară a văzut că automobilul ardea.

Mașina de model Toyota Prius, a ars în totalitate. Carcasa mijlocului de transport a fost transportată la parcarea specială pentru a fi examinată de specialiști.


Polițiștii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului.

 


 

Citește mai departe

topul săptămânii