Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Tânăr urmărit de CNA pentru mită

Un tânăr din Glodeni a fost reţinut de ofițerii anticorupție, suspectat că a cerut mită ca să schimbe informații în bazele de date a Poliţiei de Frontieră și Vămii.

Publicat

Totul a ieșit la iveală după ce unul din așa numiții clienți ai bănuitului l-a pârât forțelor de ordine. Potrivit denunțătorului, suspectul l-ar fi convins pe el și pe încă o persoană că are cunoștințe în cadrul poliției de frontieră și al Serviciului Vamal. Astfel acesta ar putea organiza ca informaţia despre maşinile celor doi indivizi, cu numere de înmatriculare lituaniene, introduse în Republica Moldova în anul 2018, va fi ştearsă din registru sau se va menţiona că automobilele au părăsit teritoriul ţării.

Pentru acest favor bănuitul ar fi cerut câte 520 de euro de la fiecare proprietar de automobil. După acumularea tuturor probelor pe caz, în dimineața de 02 martie, bănuitul a fost reținut în parcarea unui centru comercial din Bălţi și plasat în izolator pentru 72 de ore.

În cazul în care va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 5 ani de puşcărie sau amendă în mărime de până la 150.000 de lei. Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Avea buzunarele pline cu droguri. Tânăr de 26 de ani, reținut de carabinieri

Se plimba prin Chișinău cu buzunarele pline cu droguri. Un tânăr de 26 de ani a fost reținut de carabinieri.

Publicat

Totul a avut loc în data de 22 aprilie, pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei. Suspectul a atras atenția carabinierilor care patrulau în zonă prin comportamentul său inadecvat. Prin urmare, acesta a fost oprit din drum pentru verificări.

În timpul discuțiilor, tânărul ar fi recunoscut că are asupra sa 5 pachețele din polietilenă și 3 folii de staniol de tip zip-look în care se află o substanță alba-gălbuie asemănătoare drogurilor. La fața locului a fost chemată și poliția.

Oamenii legii au transmis substanța depistată spre expertiză, iar tânărul a fost escortat la IP Botanica. Dacă experții vor constata că în pliculețe se aflau droguri, tânărul riscă dosar penal.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Copil de 13 ani, accidentat de o mașină

Clipe de groază pentru un copil de 13 ani. Acesta a ajuns la spital după ce o mașină a dat peste el. Totul s-a întâmplat în dimineața de 22 aprilie, aproape de ora 08.00, lângă un liceu din orașul Comrat.

Publicat

Pe un portal de știri local au apărut imagini cu momentul impactului. În secvența video se poate observa cum băiatul începe traversarea în momentul când lângă el se oprește un microbuz pentru ca mai mulți pasageri să coboare. Se pare că șoferul mașinii ar fi încercat să înconjoare microbuzul de rută, însă nu l-a observat pe copilul care deja traversa strada alergând și, prin urmare, l-a luat pe capotă.

Accidentul a fost atât de violent, încât băiatul a fost proiectat la câțiva metri mai departe de locul impactului, oamenii legii au stabilit că la volanul mașinii se afla un șofer de 24 de ani, locuitor al satului Cioc-Maidan.

Martorii de la fața locului spun că după incident copilul era conștient, însă suferise mai multe traume. Prin urmare, el a fost dus la spital pentru a primi ajutorul medical necesar. Investigațiile pe caz continuă, iar șoferul riscă să fie sancționat în funcție de gravitatea leziunilor pe care le-a suferit victima.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Căutat pentru provocarea impatului

A provocat un accident, apoi a dat bir cu fugiții. Un șofer din Bălți este căutat de poliție, suspectat că s-ar face vinovat de producerea unei coliziuni cu un troleibuz.

Publicat

Impactul a avut loc în data de 22 aprilie, la intersecția străzilor Alexandru cel Bun și Decebal, la ora 07.30 dimineața. Momentul impactului a fost surprins de o camera de supraveghere instalată în preajmă. În secvența video se poate vedea cum șoferul virează la stânga, însă, din motive necunoscute, în loc să-și preselecteze banda sa de direcție, el a intrat pe contrasens și a lovit troleibuzul, care se deplasa regulamentar.

În urma impactului, șoferul a ieșit din automobile, s-a uitat  cât de tare și-a avariat autoturismul, apoi a plecat de la locul faptei, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Până la moment, poliția nu a dat de urmele șoferului. În acest context, persoanele care-l cunosc pe șoferul mașinii din imagini sau au observat automobilul ușor avariat pe una din străzi, sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 069 949 878.

Confidențialitatea surselor de informare este garantată.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii