Moldova
/FOTO/ Braconaj în Rezervația „Plaiul Fagului”: Un mistreț ucis, alți trei au fost răniți
Un caz de braconaj a fost înregistrat în seara zilei de 9 februarie în Rezervația Naturală de Stat „Plaiul Fagului”.


Potrivit unui comunicat al unui reprezentant de la „Moldsilva” în jurul orei 23.00, patru persoane necunoscute au forţat poarta de acces cu automobilul până a cedat lăcata şi au bruscat paznicul care era la serviciu, scrie deschide.md
Ulterior, aceștia au pătruns pe teritoriul rezervaţiei. Conform directorului Rezervației Naturale de Stat „Plaiul Fagului” Ştefan Deleanu din cercetările preliminare se cunoaşte că a fost împuşcat un mistreţ şi alţii trei au fost răniţi, iar daunele aduse patrimoniului urmează a fi documentate.
Organele de poliţie au fost alertate conform instrucţiunilor de serviciu, iar până în prezent a fost stabilit mijlocul de transport, urmând a fi identificate persoanele implicate şi toate circumstanţele producerii incidentului.
Moldova
/VIDEO/ O femeie a fost spitalizată, după ce mașina cu care se deplasa a fost lovită de un microbuz
Accident în lanț pe o stradă din capitală. Trei vehicule s-au tamponat în apropierea unei stații PECO din sectorul Botanica.


Apelul către Serviciul 112 a parvenit în data de 4 martie, aproximativ la ora 08.05 precum că pe strada Muncești a avut loc un accident cu implicarea mai multor vehicule în urma căruia sunt victime. La locul faptei imediat s-a deplasat o echipă de polițiști împreună cu o mașină de ambulanță. În urma cercetărilor s-a stabilit că, un șofer de 24 de ani ce se afla la volanul unui microbuz nu a păstrat distanța între vehicule, iar prin urmare a tamponat în partea din urmă un autoturism ghidat de un bărbat de 69 de ani în care se afla și pasageră cu vârsta de 47 de ani.
Tânărul a încercat să evite lovitura și chiar a intrat pe un gazon de la stația PECO însă, această manevră nu l-a salvat de la accident. Impactul a fost atât de dur încât, vehiculul lovit a fost proiectat într-o altă mașină condusă de un automobilist de 39 de ani, ce se deplasa din față. În urma accidentului a primit traumatisme pasagera de 47 de ani. Acesta a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Ulterior, pe caz a fost pornită o anchetă. Șoferul a al cui vină va fi demonstrate riscă pedeapsă în conformitate cu gravitatea leziunilor suferite de victimă. Alte circumstanțe se stabilesc.
Moldova
/VIDEO/ Momentul în care primarul satului Floreni este bătut de angajații unei fabrici
Primarul localității Floreni, raionul Anenii Noi, Ruslan Crețu, ar fi fost agresat fizic de mai mulți angajați ai unei întreprinderi.


Pe Facebook au apărut imagini în care se vede clar altercația dintre angajați și primar, transmite Știri.md.
Bătaia a avut loc ieri, 3 martie, în intervalul orelor 10:30-14:45, în apropiere de fabrica cu pricină.
”Angajații SRL Floreni în acțiune. Primarul satului Floreni, maltratat fizic, în așa țară trăim, în care toți fac ce vor și cum vor, nicio atitudine din partea organelor de resort”, a scris unul dintre martori.
Potrivit Primăriei, conflictul a pornit de la o neînțelegere dintre Primărie și fabrică.
”Fabrica avicolă SRL Floreni a fost preîntâmpinată, conform legislației în vigoare, încă la data de 25 februarie despre desfășurarea lucrărilor de reparație de azi.
Reacția care a urmat din partea lor încalcă orice normă morală și legală. Dl. primar Ruslan Crețu a fost agresat fizic de către paznici, angajați ai SRL Floreni, iar muncitorii și reprezentanții Verdinoflor Prim nu au fost lăsați să-și facă lucrul.
Menționăm că este vorba despre niște lucrări de reparație necesare, solicitarea de a sista temporar utilizarea sistemului de canalizare fiind absolut motivată în acest sens.
Ne întrebăm, ce măsuri trebuie să întreprindem ca să avem voie să petrecem lucrări la sistemul canalizare ce ne aparține? Să ieșim cu furcile??? De ce administrația publică locală din sat trebuie să ceara permisiunea de la niște nerușinați care nu achită bani pentru serviciile pe care le consumă mai bine de un an???”, se arată în comunicatul Primăriei.
Contactat de Știri.md, ofițerul de presă din cadrul IP Anenii Noi, Olesea Gherman ne-a declarat că Poliția a fost sesizată în urma altercațiilor.
”Acolo s-a desfășurat o întrunire spontană a lucrătorilor fabricii și reprezentanților APL Floreni (primarul și reprezentanții Gospodăriei Comunale).
Întrunirea a fost cauzată de dezacordul reprezentanților fabricii cu acțiunile Gospodăriei Comunale privind instalarea unui contor la țeava de evacuare a apelor reziduale ale Fabricii.
La asigurarea securității publice au fost implicați angajații IP Anenii Noi.
În timpul asigurării securității publice, careva plângeri/sesizări de la părțile implicate la întrunire sau alte persoane, nu au parvenit”, ne-a declarat ofițerul de presă.
Moldova
/VIDEO/ Mașină sugrumată de foc, într-o intersecție. Flăcările au izbucnit n timp ce șoferul staționase la roșu
Ghinion pe capul unui șofer din capitală. Mașina lui a luat foc din mers, în mijlocul intersecției. Totul a avut loc în seara de 03 martie, aproape de ora 22.00 la intersecția străzii Nicolae Zelinski și bulevardul Decebal.


Imaginile de la fața locului au împânzit rețelele de socializare imediat după incident. În acestea se poate vedea o flacără uriașă care pur și simplu a distrus mașina în totalitate. La fața locului au fost chemați și pompierii. Potrivit ofițerului de presă de la IGSU, Liliana Pușcașu, echipajul de salvatori au reușit să localizeze și să lichideze incendiul în mai puțin de cinci minute.
La fața locului au stabilit că șoferul se deplasa pe bulevardul Dacia, iar, odată ajuns în intersecție a oprit întrucât semaforul indica Roșu. La un moment dat, el ar fi simțit un miros înțepător de fum, și singurul lucru care l-a reușit să-l facă, înainte de izbucnirea flăcărilor a fost să iasă din mașină. Chiar dacă s-a intervenit rapid, flăcările au reușit să distrugă mașina în proporție de 80%.
Din fericire, nicio persoană nu a suferit careva leziuni în urma incendiului. Acum experții urmează să stabilească cauza exactă de la care s-a incendiat automobilul, dar și să calculeze pagubele materiale suferite de șofer.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Încă 5 persoane implicate în sustragerea banilor de pe cardurile bancare, reținute. Printre ele și un individ cu funcția de conducere la penitenciar
-
Ediție TV3 zile în urmă
/VIDEO/ Încă un blogger și-a dat foc mașinii
-
Moldova4 zile în urmă
Un nou tip de escrocherie la vânzarea maşinilor în Moldova: procură şi înmatriculare nu fac
-
Moldova7 zile în urmă
/FOTO/ Român, stăpân a 40 de „sclavi” moldoveni, exploatați în Franța. Rețeaua lui a câștigat 14 milioane de euro
-
Moldova6 zile în urmă
Un bebeluș de doar șase luni a decedat după ce ar fi căzut de pe un pat. Mama copilului cercetată pentru abuz fizic
-
Moldova6 zile în urmă
/FOTO/ De râs și de plâns: Un taximetrist a ajuns cu mașina pe scările unei subterane
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Căutările minorei înghițite de Nistru, continuă. Misiunea subacvatică se desfășoară a patra zi
-
Moldova7 zile în urmă
În Moldova sunt condamnați la detenție pe viață peste 100 de oameni