Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Un bărbat de 63 de ani care a încercat să-și omoare prietenul de pahar, reținut

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, domiciliat în municipiul Chișinău, aflat în urmărire penală pentru tentativă de omor, a fost reținut.

Publicat

Individul, în luna august a anului 2020, a venit în ospeție la victimă în vârstă de 62 de ani și consumând împreună băuturi alcoolice între ei s-a iscat un conflict, ulterior degenerând într-o altercație. Ulterior bănuitul a luat un cuțit de bucătărie cu care a provocat victimei o plagă în regiunea cutiei toracice.

În acest context a fost inițiată o cauză penală pentru tentativă de omor, ce prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 10 la 15 ani.

Ulterior bărbatul se eschiva de a se prezenta la organele de drept, fapt pentru care a fost anunțat în căutare de către Inspectoratul de Poliție a sec. Botanica.


Astfel, urmare a măsurilor speciale de investigație și urmărire penală întreprinse de către forțele de ordine individul a fost reținut.

Bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile.

Totodată în perioada 01 februarie-07 februarie, de către polițiști au fost reținute 64 de persoane aflate în urmărire penală dintre care 42 de persoane reținute pentru comiterea diferitor genuri de infracțiuni și se eschivau de a se prezenta la organul de urmărire penală iar 22 de persoane ca debitori de stat.


Moldova

/VIDEO/ Momentul reținerii tânărului care a împușcat în două minore, la Dubăsari

Momentul reținerii infractorului care, noaptea trecută, a împușcat în 2 minore, în Holercani, omorând-o pe una dintre ele, pus la dispoziția presei de IGP.

Publicat

Momentul reținerii infractorului care, noaptea trecută, a împușcat în 2 minore, în Holercani, omorând-o pe una dintre ele, pus la dispoziția presei de IGP.Amintim că un tânăr de 27 de ani ar fi tras dintr-o armă în două minore. Una din adolescente a decedat. Poliția a fost anunțată de medicii de la spital precum că în noaptea de 02 martie, în jurul orei 01.30, un individ a adus o minoră în stare extrem de gravă, apoi a fugit din instituția medicală. La fața locului polițiștii au aflat că în ajunul tragediei, două minore s-ar fi luat la ceartă cu un tânăr de 27 de ani, cu care prieteneau. La un moment dat, acesta ar fi scos un pistol și a tras în direcția ambelor tinere. Una din ele a căzut imediat la pământ, cealaltă, a fost rănită în zona picioarelor.

Când și-a dat seama ce a făcut, el a urcat-o la el în mașină pe minora grav rănită și a dus-o la spital. Individul a fugit, iar fata a decedat la scurt timp, în reanimare.  Prietena ei, este la moment internată în spital, starea ei fiind satisfăcătoare. Imediat cum au constatat cele întâmplate, forțele de ordine au anunțat bănuitul în căutare. La ora 09.30, acesta a fost reținut pe traseul Criuleni-Chișinău. Arma din care a fost comisă crima era asupra lui, într-un toc special pentru purtarea pistolului. Individul a fost încătușat și dus la inspectorat.

El riscă dosar penal pentru omor și vătămare gravă a integrității corporale. Locuitorii din sat relatează că minora decedată avea o relație amoroasă cu bănuitul, versiune ce urmează verificată de poliție.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Incident mortal la locul de muncă: Un bărbat a decedat, după ce a fost lovit de o macara de pod

Tragedie cumplită la o firmă agricolă din raionul Slobozia. Un bărbat de 53 de ani a murit după ce a fost lovit de o macara, iar apoi prins în fiarele acesteia.

Publicat

Cazul terifiant a avut loc în data de 1 martie în satul Frunze. Apelul către serviciile de urgență a parvenit aproximativ la ora 13.00 de la un alt angajat al întreprinderii. Acesta a declarat că un bărbat a suferit traume grave în urma unui incident cu o macara pe grindă metalică.

La fața locului imediat au ajuns milițienii, medicii de pe ambulanță, dar și pompierii. În urma investigațiilor s-a aflat că victima efectua lucrări electrice. Din spusele paznicului, bărbatul ar fi împins o parte a macaralei însă, din inerție, aceasta l-a lovit în regiunea capului, iar apoi i-a blocat mâna.

Ulterior, individul a fost eliberat de pompieri din fiarele metalice însă din cauza traumelor incompatibile cu viața, acesta a murit pe loc. Medicii au reușit doar să constate fapta decesului. De asemenea, a fost stabilit că în momentul tragediei, macaraua se afla în reparație.  Pe caz a fost inițiată o anchetă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.


echipa.md

 

 


 

Citește mai departe

Moldova

Tânărul care a împușcat în două fete, la Holercani, reținut: Arma era la el

Bărbatul care a comis crima din Holercani a fost reținut, acum câteva minute.

Publicat

Potrivit poliției, acesta a fost stopat pe traseul Criuleni-Chișinău. Arma era la el.

Amintim că O adolescentă a murit, iar alta a ajuns la spital, după ce au fost împușcate de un tânăr. Tragedia a avut loc noaptea trecută în localitatea Holercani, din raionul Dubăsari.

În urma unui conflict, un bărbat de 27 de ani a efectuat mai multe împușcături în direcția a două minore de 16 ani.


Ulterior, a luat fata cu care s-a certat și a transportat-o la spital, în jurul orei 01:30, după care a fugit într-o direcție necunoscută.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii