Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ O tânără de 29 de ani riscă patru ani de pușcărie pentru furt din locință

O tânără în vârstă de 29 de ani, originară din capitală, a fost identificată și condusă la inspectoratul de poliție pentru comiterea unui furt din locuință.

Publicat

La data de 26 ianuarie, la inspectoratul de poliție a sectorului Centru, s-a adresat cu plângere o doamnă de 32 de ani, comunicând că i-au fost sustrase mai multe bunuri din apartament. Polițiștii imediat au dispus mai multe acțiuni de investigație și urmărire penală, pentru a stabili toate circumstanțele și identifica individa care a comis infracțiunea.

Astfel, în cadrul investigațiilor forțele de ordine au stabilit că suspecta închiria apartamentul de pe strada Nicolae Testimițeanu pentru 24 de ore, ulterior pe un site de anunțuri a găsit un cumparător căruia i-a vândut bunurile sustrase din apartament: o mașină de spălat, un televizor, router wi-fi, aspirator, stativ pentru călcat hainele și fier de călcat, uscător, pelerină și un covor. Suma pagubei a fost estimată la 12.300 de lei.

Urmare a măsurilor întreprinse de către ofițerii secției investigare infracțiuni a IP Centru, suspecta în comiterea infracțiunii a fost reținută și escortată la inspectorat. În cadrul acțiunilor procesual penale aceasta și-a recunoscut vinovăția, comunicând că a vândut bunurile la prețul de 2000 de lei.


Acestea au fost depistate și ridicate de către polițiști și urmează a fi returnate proprietarei.

Actualmente aceasta este cercetată penal în stare de libertate pentru furt, care conform legislație în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de la 32.500 de lei la 67.500 de lei, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani.


Advertisement

Moldova

Un bărbat, căutat pentru circulația drogurilor, reținut de polițiștii capitalei

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în mun. Chișinău, aflat în urmărire penală pentru comiterea violenței în familie, a fost reținut de ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului sec. Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău.

Publicat

Acesta anterior s-a dovedit a fi judecat pentru Circulația ilegală a drogurilor.

Individul, în 2019, fiind în stare de ebrietate alcoolică, în urma unui conflict și-a agresat soția, cauzându-i leziuni corporale.

În acest context a fost inițiată o cauză penală conform art. 201 alin. (1) al Codului Penal ,,Violență în familie” . Ulterior bărbatul se eschiva de a se prezenta la organele de drept, fapt pentru care Judecătoria sec. Râșcani a emis în privința bărbatului sentință de condamnare pe un termen de 1 an de zile și totodată fiind anunțat în căutare.


Astfel, în urma măsurilor speciale de investigație și urmărire penală întreprinse de către forțele de ordine individul a fost reținut și imediat a fost pusă în aplicare executarea sentinței emisă de către instanța de judecată.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Vitezoman, prins la Orhei cu peste 180 km/h. Putea provoca o tragedie

183 km/h – viteza unui șofer pe traseul Chișinău – Bălți, regiunea Orhei

Publicat

Acesta o fost stopat la timp de inspectorii de patrulare, până a produce o tragedie. Însă până unde putea ajunge cu așa viteză?!

Precizăm, Inspectoratului Național de Securitate Publică activează permanent pe traseele din țară pentru prevenirea accidentelor de circulație, pentru ca nimeni să nu fie rănit sau ucis pe drumurile publice.


Citește mai departe

Moldova

Corupţie la perfectarea actelor româneşti: Un grup de persoane ajutau moldovenii, contra cost, să redobândească cetăţenia română

Agenţi economici, persoane fizice şi publice, notari, dar şi alţi intermediari din Republica Moldova şi România ar face parte dintr-o schemă de corupere şi trafic de influenţă, prin care mai mulţi moldoveni ar fi fost ajutaţi să obţină diverse servicii pentru redobândirea cetăţeniei române, contra cost.

Publicat

Printre acestea se numără: urgentarea eliberării actelor de identitate şi de stare civilă, a certificatelor de naştere, perfectarea unor procuri pe numele unor terţi etc. Sumele pretinse pentru documente variau între 50 şi 5000 de euro.

Potrivit datelor anchetei, bănuiţii ar fi folosit diferite platforme pentru a a-şi realiza acţiunile lor pretins ilegale. Este vorba despre site-urile programare.md, interdoc.info sau documente.md, platforme specializate în facilitarea procedurilor de perfectare a documentelor şi de programări la diferite instituţii publice. Utilizând aceste pagini electronice, membrii schemei puteau să întreprindă, în complicitate cu persoane afiliate acestor platforme, acţiuni de manipulare a informaţiei, cum ar fi programarea în afara rândului, depunerea jurământului în lipsa persoanei (pe timp de pandemie), obţinerea unor certificate în termeni restrânşi etc. Toate aceste acţiuni au generat venituri ilicite pentru membrii schemei, dat fiind faptul că toate serviciile erau acordate contra unor sume suplimentare taxelor legale.

Marţi, ofiţerii CNA şi procurorii au operat percheziţii la domiciliile şi la birourile unor persoane vizate în schemă, iar trei dintre acestea au fost escortate la CNA şi reţinute pentru 72 de ore. Este vorba despre persoane care gestionează activitatea unor companii din Republica Moldova, specializate în asistenţă pentru perfectarea diferitor tipuri de acte.


Pe numele celor 3 au fost deschise mai multe cauze penale pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 10 ani de închisoare.

Procuratura Anticorupţie conducere urmărirea penală.


Citește mai departe

topul săptămânii