Moldova
/VIDEO/ Poliția a reținut un suspect în cazul fotografiilor medicilor din prima linie, vandalizate: „Eu am vandalizat fotografiile așa numiților eroi, eu le spun teroriști!”
Ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Râșcani și polițișii Batalionului de patrulare și reacționare operativă din cadrul Direcției de Poliției a mun. Chișinău, în urma măsurilor întreprinse au identificat și reținut un bărbat pentru huliganism. Bărbatul s-a dovedit a fi în vârstă de 30 de ani, locuitor a capitalei.
Polițiștii au stabilit că individul la finele lunii noiembrie și pe parcursul lunii decembrie, din intenții huliganice a stropit cu lichid uleios de culoare închisă, panoul publicitar cât și clădirea amplasată pe str. Petru Maior, după care s-a deplasat într-o direcție necunoscută.
Acțiunile bărbatului au fost surprinse de camerele de supraveghere.
Bărbatul a fost escortat la inspectorat iar în cadrul audierilor acesta și-a recunoscut vina, totodată a mai comunicat că el a stropit panourile de pe str. Pușchin, unde sunt amplasate fotografiile medicilor din prima linie și luptă cu COVID-19.
Actualmente bărbatul este cercetat penal pentru huliganism, care conform legislației se se pedepseşte cu amendă în mărime de la 27 500 la 52 500 lei, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.
Moldova
Bătaie cu cuțite în plină stradă, la Basarabeasca
Un bărbat de 34 de ani a fost înjunghiat cu un cuțit de către un alt bărbat, chiar în mijlocul străzii.


Totul a avut loc în seara de 4 martie, în jurul orei 20:50, pe o stradă din localitatea Basarabeasca.
Din datele oferite de ofițerul de presă de la IP Basarabeasca, Cristina Ciobanu se cunoaște că cei doi s-ar fi certat, iar ulterior, bănuitul, un bărbat de 32 de ani a scos un obiect ascuțit și i-a aplicat intenționat victimei mai multe lovituri pe suprafața pe diverse suprafețe vitale ale corpului, cauzându-i victimei leziuni corporale grave.
Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore şi a fost plasat în izolatorul de detenție provizorie Cimişlia.
Moldova
/VIDEO/ A început sezonul incendiilor de vegetație: cinci focare de ardere, stinse de pompieri în 24 de ore
Mai multe incendii de vegetație au fost lichidate de pompieri în ultima perioadă.


Potrivit informațiilor IGSU în ultimele 24 de ore, salvatorii au intervenit pentru a stinge 5 focare de iarbă uscată și stufăriș. Intervenția angajaților IGSU a fost necesară în localitatea Costești, raionul Ialoveni unde 7 ha de vegetație au fost cuprinse de flăcări. La Unțeni, Fălești, pompierii au intervenit pentru a stingea iarba aprinsă pe o suprafață de 2 ha, iar la Lozova, raionul Strășeni o suprafață de 20 de ha de teren a fost compromisă, după ce vegetația uscată a luat foc.
Potrivit datelor IGSU de la începutul lunii martie pompierii și salvatorii au intervenit în 13 situații de lichidare a incendiilor de vegetație în raioanele Cahul, Hâncești, Basarabeasca, Fălești, Căușeni, Strășeni și municipiul Chișinău. În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare și să nu aprindă vegetația uscată, sau gunoiul menajer.
În condiții de vânt, temperaturi pozitive și umiditate redusă, orice scânteie poate provoca incendii de proporții. În cazul în care oamenii observă focare iarbă aprinsă sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112, pentru a evita răspândirea focarelor la spații forestiere, dar și casele oamenilor.
Moldova
/VIDEO/ Continuă căutările fetei, înghițită de Nistru: Pompierii utilizează drona
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI continuă lucrările de căutare a minorei în vârstă de 12 ani dată dispărută, după ce aceasta a căzut sub gheața subțire a râului Nistru.


Astăzi, 5 martie, echipe de salvatori au ieșit în teren pe malurile râului Nistru la Anenii Noi, precum și în preajma localităților Telița, Gura Bâcului, Roșcana și Varnița.
Pentru eficientizarea procesului de căutare a copilului dispărut, angajații IGSU vor verifica de la înălțime suprafețe de teren extinse cu ajutorul dronei în raioanele Anenii Noi, Căușeni și Ștefan Vodă. Totodată, cu scopul eficientizării misiunii de căutare, salvatorii sunt în comunicare permanentă cu angajații stațiilor de salvare și responsabilii stațiilor de pompare de pe râu, dar și a Portului Fluvial Varnița,care au fost solicitați să asigure asistență în recuperarea corpului minorei. Amintim că, minora în vârstă de 12 ani a fost dată dispărută după ce pe 23 februarie a ieșit pe gheața subțire a râului Nistru din apropierea localității Speia, raionul Anenii Noi.
După 4 zile de lucrări subacvatice întreprinse de scafandrierii IGSU cu ajutorul tehnicii specializate, căutările au fost prelungite cu forțele comune a salvatorilor, polițiștilor din cadrul Inspectoratelor teritoriale de poliție din raioanele Anenii Noi, Căușeni și Ștefan Vodă, dar și a polițiștilor de frontieră. Căutările vor continua, iar în teren va fi folosită drona din dotarea Inspectoratului.
-
Ediție TV5 zile în urmă
/VIDEO/ Încă un blogger și-a dat foc mașinii
-
Moldova5 zile în urmă
Un nou tip de escrocherie la vânzarea maşinilor în Moldova: procură şi înmatriculare nu fac
-
Ediție TV4 zile în urmă
/VIDEO/ Patru cazuri de de suicid, în 24 de ore
-
Ediție TV4 zile în urmă
/VIDEO/ Incendiu la un depozit, în capitală
-
Moldova5 zile în urmă
O femeie a decedat în plină stradă în orașul Codru
-
Moldova6 zile în urmă
/FOTO/ Un bărbat beat, care a amenințat trecătorii cu un cuțit, reținut într-un sat din Bălți
-
Ediție TV4 zile în urmă
/VIDEO/ A tras dintr-o armă în două minore
-
Ediție TV4 zile în urmă
/VIDEO/ S-a ascuns patru ani de la lege