Rețele de socializare

Ediție TV

/FOTO/ O camionetă a spulberat o căruță la Troița Nouă. Calul a murit, două persoane – la spital

Căruță spulberată de un camion, la Anenii Noi. Un bărbat de 54 de ani a ajuns la spital, iar calul acestuia a murit pe loc în urma accidentului.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 16 decembrie, în localitatea Troița Nouă, puțin după ora 18.00. La fața locului imediat s-a deplasat un echipaj de poliție, dar și o mașină de ambulanță. În urma investigațiilor a fost stabilit că, impactul s-a produs din cauza neatenției unui bărbat de 54 de ani, care ghida căruța tractată de un cal. Acesta ar fi ieșit brusc de pe acostament pe partea carosabilă, fără de a se asigura. În rezultat, hipomobilul a fost lovit de un autocamion condus de un bărbat de 70 de ani, ce se deplasa regulamentar din spate. Șoferul vehiculului nu a reușit să evite lovitura.

Prin urmare, s-a dovedit că bărbatul de 54 de ani era în stare de ebrietate. Acesta a avut de suferit diverse traumatisme și a fost transportat urgent la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Conducătorul camionului a fost supus testului alcoolscopic, care a arătat 0,00 mg/l de alcool în aerul expirat, ceea ce demonstrează că acesta nu a servit băuturi spirtoase.

Alte circumstanțe în care s-a produs accidentul urmează a fi stabilite.

echipa.md


Advertisement

Ediție TV

/VIDEO/ S-a ascuns patru ani de la lege

Un moldovean de 51 de ani, căutat pe Interpol, a fost reținut pe teritoriul Federației Ruse. Individul ar fi comis mai multe infracțiuni pe teritoriul Republicii Moldova, iar deja de patru ani era anunțat în căutare.

Publicat

Pentru a nu ispăși pedeapsa, suspectul ar fi evadat din țară. Conform informației oferite de poliție, în anul 2016 aflându-se pe o stradă din orașul Drochia, bărbatul a bătut măr o persoană, astfel cauzându-i leziuni corporale grave, iar apoi a jefuit victima și a fugit de la locul faptei.

Acesta a reușit să se ascundă și timp de 4 ani a fost de negăsit. Totuși, recent acesta a fost localizat și reținut de forțele de ordine de pe teritoriul unui oraș din Rusia. În data de 28 februarie, individual a fost extrădat în Moldova.

Pe Aeroportul din Chișinău, el a fost întâlnit de un echipaj de poliție și dus la Drochia, acolo unde va compărea pe banca de acuzații pentru eschivarea de la lege.


Este de menționat că anterior bărbatul a mai fost judecat pentru comiterea unui furt și jaf.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Peripețiile unui șofer BĂUT, la Bălți. Totul s-a finalizat la spital

A băut, a urca la volan și a doborât cu mașina un indicator rutier. Este isprava unui bălțean de 42 de ani, care acum este la spital. Iar dacă asta ar fi puțin, el s-a ales și cu un dosar penal.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 28 februarie, în jurul orei 18.30, pe traseul Bălți-Fălești. Din informațiile de la fața locului, oferite de ofițerul de presă de la IP Bălți, Jana Molceanov, se cunoaște că bărbatul ar fi pierdut controlul volanului a derapat de pe traseu și s-a izbit într-un indicator rutier, pe care l-a doborât. Ulterior, mașina a ricoșat, inversându-se pe banda de contrasens.

La fața locului a venit și un echipaj medical, iar șoferul a fost transportat la spital cu mai multe trauma. Acesta a fost supus și etilotestului, iar rezultatele au arătat 0.92 mg/l de alcool în aerul expirat.

Conform legii, o așa alcoolemie se consideră stare avansată de ebrietate. Polițiștii continuă investigațiile, iar șoferul riscă să rămână fără permis de conducere, să muncească în folosul statului sau să plătească o amendă usturătoare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Patru cazuri de de suicid, în 24 de ore

Tragedie într-o familie din nordul țării. Un tânăr de 32 de ani a fost găsit spânzurat, în propria casă. Corpul neînsuflețit al victimei a fost găsit în dimineața de întâi martie, de către fratele său, într-o gospodărie din satul Aluniș, raionul Râșcani.

Publicat

La fața locului au fost chemați polițiștii și medicul legist. Oamenii legii au constatat că victima s-ar fi strangulat cu o funie, în bucătăria de vară din gospodărie. Pe corpul victimei nu au fost depistate semne de moarte violentă, prin urmare, ipoteza principală a poliției ar fi suicidul.

Din discuțiile cu fratele decedatului s-a aflat că tânărul avea probleme de ordin psihic. Acesta însă era calm, caracterizat pozitiv de rude și consăteni, cu care nu ar fi intrat niciodată în conflict. Toate circumstanțele, dar și cauza care l-ar fi făcut pe tânăr să-și ia zilele vor fi stabilite de polițiști. De menționa că acesta este al patrulea caz de suicid în ultimele 24 de ore.

În data de 28 februarie, un tânăr de 26 de ani a fost găsit spânzurat, iar la podea, bunicul său de 86 de ani, la fel, decedat. Alți doi bărbați au fost găsiți tot strangulați, într-o casă din raionul Criuleni, dar și într-un bloc locativ din sectorul Ciocana al capitalei.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii