Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/Peste 16 mii de misiuni au fost realizate de angajații IGSU în primele 9 luni ale anului 2020

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență angajații instituției au efectuat 16676 de misiuni în primele 9 luni ale anului 2020.

Publicat

Cele mai multe intervenții au fost realizate de Direcția Regională Căutare Salvare nr.2 din municipiul Bălți cu 1233 de misiuni, dar și Direcția Regională Căutare Salvare nr.1 cu 930 de misiuni. Conform analizei efectuate subdiviziunile IGSU au realizat 60 de misiuni pe zi.
În urma calcului efectuat s-a stabilit că 1157 de intervenții au avut loc pentru stingerea incendiilor, 1641 de misiuni au fost realizate pentru deblocări de uși, 1969 de ieșiri au fost pentru stingerea gunoiului, dar și 4512 cazuri de lichidare a vegetației uscate.

Potrivit unei analize efectuate de specialiștii din instituție, cele mai de durată intervenții în trimestrul III al anului 2020 au fost la poligonul de deșeuri Țânțăreni, raionul Anenii Noi, dar și la lichidarea incendiului izbucnit în clădirea Filarmonicii Naționale Serghei Lunchevici.

Datorită acțiunilor salvatorilor și pompierilor în primele 9 luni au fost salvate din situații de risc 246 persoane, inclusiv 9 copii. Odată cu creșterea numărului de intervenții, IGSU a înregistrat și o creștere a numărului de apeluri false.


În acest sens, peste 100 de ieșiri a echipajelor au fost la apeluri false, iar cele mai multe dintre ele au fost în municipiul Chișinău, Ungheni și Orhei.
Din analiza datelor disponibile s-a constatat că implementarea programului de consolidare a serviciului de salvatori și pompieri pe bază de voluntariat în sectorul rural este unul eficient. Astfel, pe parcursul a 9 luni, posturile teritoriale au efectuat 1003 misiuni ce constituie 6% din numărul total de intervenții.

Cele mai multe misiuni au fost realizate de remizele locale din Cojușna, Onișcani, Lozova, Chișcăreni, Mândrești, Căzănești și Sipoteni.
Un segment important în realizările IGSU pentru primele 9 luni este și aspectul acțiunilor de prevenire.

Potrivit instituției în această perioadă au fost instruiți în domeniul prevenirii incendiilor 93 mii de oameni din sectorul locativ, iar 1716 detectoare de fum au fost instalate în casele oamenilor în baza campaniilor de informare. Pentru prevenirea arderilor de vegetație uscată și deșeurilor, angajații IGSU au instruit 22 mii de oameni.


Pentru următoarea perioadă salvatorii și pompierii IGSU vor continua misiunile de prevenire a situațiilor de risc, dar și vor interveni în lichidarea consecințelor situațiilor excepționale.


Moldova

Un bărbat, căutat pentru circulația drogurilor, reținut de polițiștii capitalei

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în mun. Chișinău, aflat în urmărire penală pentru comiterea violenței în familie, a fost reținut de ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului sec. Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău.

Publicat

Acesta anterior s-a dovedit a fi judecat pentru Circulația ilegală a drogurilor.

Individul, în 2019, fiind în stare de ebrietate alcoolică, în urma unui conflict și-a agresat soția, cauzându-i leziuni corporale.

În acest context a fost inițiată o cauză penală conform art. 201 alin. (1) al Codului Penal ,,Violență în familie” . Ulterior bărbatul se eschiva de a se prezenta la organele de drept, fapt pentru care Judecătoria sec. Râșcani a emis în privința bărbatului sentință de condamnare pe un termen de 1 an de zile și totodată fiind anunțat în căutare.


Astfel, în urma măsurilor speciale de investigație și urmărire penală întreprinse de către forțele de ordine individul a fost reținut și imediat a fost pusă în aplicare executarea sentinței emisă de către instanța de judecată.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Vitezoman, prins la Orhei cu peste 180 km/h. Putea provoca o tragedie

183 km/h – viteza unui șofer pe traseul Chișinău – Bălți, regiunea Orhei

Publicat

Acesta o fost stopat la timp de inspectorii de patrulare, până a produce o tragedie. Însă până unde putea ajunge cu așa viteză?!

Precizăm, Inspectoratului Național de Securitate Publică activează permanent pe traseele din țară pentru prevenirea accidentelor de circulație, pentru ca nimeni să nu fie rănit sau ucis pe drumurile publice.


Citește mai departe

Moldova

Corupţie la perfectarea actelor româneşti: Un grup de persoane ajutau moldovenii, contra cost, să redobândească cetăţenia română

Agenţi economici, persoane fizice şi publice, notari, dar şi alţi intermediari din Republica Moldova şi România ar face parte dintr-o schemă de corupere şi trafic de influenţă, prin care mai mulţi moldoveni ar fi fost ajutaţi să obţină diverse servicii pentru redobândirea cetăţeniei române, contra cost.

Publicat

Printre acestea se numără: urgentarea eliberării actelor de identitate şi de stare civilă, a certificatelor de naştere, perfectarea unor procuri pe numele unor terţi etc. Sumele pretinse pentru documente variau între 50 şi 5000 de euro.

Potrivit datelor anchetei, bănuiţii ar fi folosit diferite platforme pentru a a-şi realiza acţiunile lor pretins ilegale. Este vorba despre site-urile programare.md, interdoc.info sau documente.md, platforme specializate în facilitarea procedurilor de perfectare a documentelor şi de programări la diferite instituţii publice. Utilizând aceste pagini electronice, membrii schemei puteau să întreprindă, în complicitate cu persoane afiliate acestor platforme, acţiuni de manipulare a informaţiei, cum ar fi programarea în afara rândului, depunerea jurământului în lipsa persoanei (pe timp de pandemie), obţinerea unor certificate în termeni restrânşi etc. Toate aceste acţiuni au generat venituri ilicite pentru membrii schemei, dat fiind faptul că toate serviciile erau acordate contra unor sume suplimentare taxelor legale.

Marţi, ofiţerii CNA şi procurorii au operat percheziţii la domiciliile şi la birourile unor persoane vizate în schemă, iar trei dintre acestea au fost escortate la CNA şi reţinute pentru 72 de ore. Este vorba despre persoane care gestionează activitatea unor companii din Republica Moldova, specializate în asistenţă pentru perfectarea diferitor tipuri de acte.


Pe numele celor 3 au fost deschise mai multe cauze penale pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 10 ani de închisoare.

Procuratura Anticorupţie conducere urmărirea penală.


Citește mai departe

topul săptămânii