Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Detalii despre crima de la Bender. Femeia a fost ucisă sub ochii fetiței sale de numai un anișor

S-au aflat noi detalii despre crima care a avut loc în după-amiaza zilei de 29 octombrie, într-un apartament din orașul Bender.

Publicat

Un tânăr și-a ucis sora cu sânge rece. Surse apropiate anchetei au comunicat că femeia de 35 de ani a fost ucisă de față cu fiica sa de numai un anișor. scrie Deschide.md

Totul ar fi pornit după ce femeia i-ar fi făcut observație fratelui său de 32 de ani ca să-și caute de lucru și să nu mai trăiască din banii mamei sale. Sursele noastre susțin că această problemă persista de mai mult timp, iar din această cauză între cei doi mereu era un motiv de ceartă.

Ieri, în timp ce mama lor era dusă la spital, cei doi s-au luat din nou la ceartă, iar tânărul de 32 de ani a luat un cuțit de bucătărie cu care i-a aplicat mai multe lovituri surorii sale, în regiunea gâtului și cutiei toracice, după care a dat bir cu fugiții într-o direcție necunoscută, lăsând cadavrul femeii să zacă într-o baltă de sânge. În momentul când a comis crima în apartament se afla fetița de un anișor a victimei.


Cadavrul femeii a fost descoperit în apartament de către mama sa care a și a alertat poliția.

Oamenii legii din cadrul IP Bender au pornit în acest caz o cauză penală pentru omor săvârșit cu deosebită cruzime asupra unui membru de familie, iar în prezent se întreprind toate măsurile de rigoare pentru a stabili locul aflării făptașului, cu ulterioara reținere a acestuia.


 


Moldova

Ciupercile fac victime: 4 persoane au murit, iar alte 270 au ajuns la spital

În ultimele două săptămâni, numărul intoxicațiilor cu ciuperci a crescut vertiginos.

Publicat

Potrivit ANSP, în perioada 16 octombrie-25 noiembrie, numărul intoxicațiilor a crescut până la 190 cazuri cu afectarea a 270 persoane dintre care 61 copii, transmite Știri.md.

Totodată, ANSP menționează că din cauza ciupercilor otrăvitoare 4 persoane au decedat.

Sursa citată menționează că ultimul caz de intoxicație în masă a avut loc la data de 25 noiembrie, când capul unei familii din satul Tabora din raionul Orhei, în rezultatul recoltării ciupercilor din pădurea localității, a pus în pericol viața a 6 membri ai familiei.


Este vorba despre 4 copii cu vârstele de 12, 11, 7 ani și celui mai mic copil de doar 1,5 anișori. Cu ciuperci s-a intoxicat și un oaspete care a venit în vizită la această familie.

Un alt caz cu afectarea a cinci persoane dintr-o familie a fost înregistrat în raionul Telenești. De asemenea, cazuri de intoxicare în masă au fost înregistrate în raioanele Orhei – 3 cazuri; Florești – 2 cazuri; Criuleni și Edineț câte un caz.·

ANSP reiterează că intoxicaţile cu ciuperci sunt provocate în exclusivitate de atitudinea neglijentă a „culegătorului” și indiferența „cumpărătorului”.


Primele semne clinice pot apărea peste 2 ore de la consumul ciupercilor prin apariția de: greaţă, vomă, diaree, transpiraţia excesivă, slăbiciune generală, dureri abdominale etc.

Peste 6 ore – pot apărea dureri de cap, ameţeli şi agravarea stării de vomă pierderi de conştiinţă, halucinaţii și chiar comă.

Simptomele intoxicaţiei cu ciuperci variază în funcţie de tipul de ciuperci, mai exact de tipul de toxină conţinută de acestea şi de durata perioadei de incubaţie (timpul scurs de la ingestie până la apariţia semnelor specifice intoxicaţiei).


Trebuie să reținem că nu există semne sigure de identificare a ciupercilor, bazate pe aspect, loc de creştere și recoltare, miros.

Citește mai departe

Moldova

Un minor lovit pe o trecere de pietoni din capitală de o mașină a școlii auto. La volan se afla un elev

Un minor lovit pe o trecere de pietoni din capitală de o mașină a școlii auto. La volan se afla un elev de 18 ani, care învață în prezent pentru a putea ulterior primi permis de conducere.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 26 noiembrie, în jurul orei 16.10, la o trecere pentru pietoni de la intersecția dintre strada Hristo Botev și Bulevardul Dacia.

La fața locului imediat s-a deplasat poliția și ambulanța.

Oamenii legii au stabilit că mașina care a accidentat minorul era condusă de un elev de 18 ani al școlii auto, iar pe bancheta pasagerului se afla instructorul acestuia, în vârstă de 44 de ani.


Imediat după impact, copilul a fost dus la spitalul pentru copii V. Ignatenco.

Poliția urmează să stabilească la ce culoare a semaforului a început traversarea minorul accidentat. Investigațiile continuă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Două tragedii rutiere în aceeași zi

Tragediile se țin scai de drumurile din țară. Numai în data de 25 noiembrie, doi bărbați au decedat, iar o copilă de numai 11 ani se zbate între viață și moarte la spital, în urma a două accidente extrem de grave.

Publicat

Unu dintre cazuri s-a produs pe un traseu din raionul Dondușeni. Potrivit poliției, un bărbat de 46 ani care se afla la volanul unui microbuz de pe ruta Donduşeni-Sudarca a ieșit de pe un drum secundar fără a ceda trecerea unui autocamion de mare tonaj. Din nefericire, impactul a putut fi evitat. În urma loviturii puternice, microbuzul s-a inversat și a ajuns la marginea drumului.

Șoferul vehiculului inversat a decedat la fața locului. Acesta avea în microbuz și o pasageră de numai 11 ani, care a fost preluată de urgență de medici și dusă la spital. La moment se cunoaște că starea ei este gravă. În aceeași zi, o altă tragedie rutieră a avut loc la Criuleni. De această dată, un bărbat de 45 de ani a decedat după ce un autoturism a dat peste el. Potrivit poliției, victima traversa strada Neregulamentar.

Din nefericire, traumele pe care le-a suferit bărbatul au fost incompatibile cu viața, iar medicii nu au putut decât să constate moartea victimei. În acest context, INSP, amintește șoferilor pentru a ajunge în siguranță acasă, trebuie să respecte cu strictețe regulile de circulație.


Totodată, pietonii sunt îndemnați să traverseze strada numai în locuri special amenajate și să poarte pe timp de noapte haine cu elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili în traficul rutier.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii