Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Voiau să treacă ilegal hotarul

Două tentative de trecere ilegală a graniței, dejucate pe Aeroportul din Chișinău. În primul caz, un cetățean al Turciei în vârstă de 23 de ani, primind refuzul de a intra pe teritoriul Republicii Moldova, a fost plasat în zona cu acces limitat a sălii de plecări din cadrul Aeroportului.

Publicat

Acesta urma să fie reîntors în Istanbul cu următoarea cursă aeriană.Tânărul își ținea cu desăvârșire să ajungă în Moldova și prin urmare, a forțat tavanul unei încăperi, a ajuns la etajul tehnic și a fugit prin ieșirea de serviciu. Polițiștii de frontieră însă l-au observat, și s-au luat după el. La scurt timp el a fost reținut și este cercetat penal pentru trecerea ilegală a frontierei.

În cel de-al doilea caz este vorba despre o tânăra de 23 de ani condamnată, în luna mai la 7 ani și jumătate de pușcărie cu executare pentru trafic de ființe umane în scopul exploatării sexuale, după ce în 2018 ar fi dus moldovence la prostituție în Turcia.

Aceasta se afla în căutare națională și internațională încă din luna februarie, iar în 7 septembrie, polițiștii de frontieră de pe Aeroportul Chișinău au reținut-o în timp ce aceasta intenționa să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Aceasta a fost plasată în izolator pentru 72 de ore. Ambele cazuri sunt cercetate în continuare de oamenii legii.

echipa.md


Moldova

Cadavrul carbonizat al unui bărbat, găsit într-o clădire părăsită, în capitală

Descoperire macabră, în capitală. Cadavrul carbonizat al unui bărbat a fost găsit într-o clădire părăsită de pe bulevardul Decebal din sectorul Botanica.

Publicat

Informația a apărut pe canalul de telegram Ungureanu 112.

Potrivit sursei, la moment, identitatea victimei nu a fost până la moment stabilită, tot ce se cunoaște, este că pe mâna stângă decedatul avea un ceas de dame și un tatuaj asemănător cu litera rusească „Ж”.

Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Ghinionul unui hoț care a spart o grădiniță: A fost prins în timp ce se ducea la lombard

Un echipaj de poliție a oprit azi dimineață un taxi pentru o verificare de rutină. Întâmplător au aflat că taximetristul ducea un pasager la o casă de amanet.

Publicat

După o verificare mai detaliată, oamenii legii au aflat că cel care stătea pe bancheta din spate tocmai dăduse o spargere la o grădiniță din Capitală, transmite Deschide.md

Întâmplarea a avut loc azi aproximativ în jurul orei 4 dimineață. După ce polițiștii au oprit un taximetrist care conducea o Toyota Prius. Acesta le-a spus oamenilor legii că are un pasager în mașină și care a comandat o cursă către o casă de amanet din capitală. După ce polițiștii

Au verificat identitatea pasagerului aceștia au observat că bărbatul avea antecedente penale așa că l-au luat la întrebări ce bunuri are în sac. După ce au găsit un notebook, oamenii legii au început să aibă suspiciuni că bunuruile ar fi fost furate așa că l-a condus pe pasagerul taximetrului la secția poliție. Acolo, hoțul s-a și dat de gol recunoscând că ieri a dat o spargere la grădinița nr. 153 din sec. Botanica de unde și a sustras bunurile date.


Citește mai departe

Moldova

La frontieră, două acte neveridice și un camion indisponibilizat

Trei bărbați documentați pentru deținerea actelor oficiale falsificate. Incidentele au fost consemnate de către polițiștii de frontieră din Direcțiile regionale Sud și Vest pe parcursul zilei de ieri, 6 martie curent.

Publicat

Pentru a i se autoriza tranzitarea teritoriul Republicii Moldova, un cetățean ucrainean s-a prezentat în PTF Giurgiulești-Reni la volanul unui autocamion, înmatriculat în Ucraina. Acesta transporta paleți și avea ca țară de destinație Bulgaria.
În procesul de verificare a actelor pentru mijlocul de transport, polițiștii de frontieră au depistat că permisul de conducere pretins a fi eliberat de autoritățile ucrainene pe numele conducătorului auto, prezenta indici de falsificare. Audiat, șoferul camionului a declarat că el nu cunoștea, despre faptul că permisul ar fi fals.

Un alt incident a fost consemnat în urma valorificării unei informații operative de către echipa mobilă a DR Sud. Aceasta a oprit în trafic un camion ce transporta pietriș. Supus verificărilor s-a depistat că codul VIN al remorcii nu coincide cu cel menționat în acte.
Fiind întrebat, conducătorul auto a declarat că nu cunoaște nimic despre cele depistate, menționând că documentul respectiv l-a primit de la firma la care este angajat.

Cercetare penală riscă și un conațional, originar din raionul Telenești. Acesta deținea un certificat de pregătire profesională a conducătorului auto cu semne vizibile de falsificare. Bărbatul de 52 de ani ajuns în punctul de trecere Sculeni a prezentat actele necesare pentru intrarea în țară. În baza analizei de risc, polițistul de frontieră a dispus efectuarea unui control suplimentar, în urma căruia s-a depistat neveridicitatea actului.
Audiat, moldoveanul a recunoscut că și-a perfectata certificatul acum trei ani contra sumei de 180 de euro, pentru a se putea angaja ca șofer pe teritoriul Franței.


În toate cazurile, polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și încadrarea juridică a faptelor. Dacă se vor găsi vinovați, subiecții riscă o pedeapsă conform infracţiunii prevăzute de art. 361 al. 1 Cod Penal al Republicii Moldova.

echipa.md

 


Citește mai departe

topul săptămânii