Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Doi sportivi beți au snopit în bătaie un ofițer INI, în sectorul Buiucani din Chișinău

Un ofițer al Inspectoratului Național de Investigații a ajuns la spital, după ce a fost snopit în bătaie de către doi sportivi care erau beți.

Publicat

Incidentul a avut loc ieri dimineață, în jurul orei 04:30, pe strada Vasile Lupu, din sectorul Buiucani al capitalei, în timp ce omul legii se deplasa la serviciu, iar cei doi sportivi fiind în stare de ebrietate, se certau cu vânzătoarea unui magazin.

Sursele Deschide.MD susțin că este vorba despre un angajat al Direcției Antidrog din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, care, ieri dimineață, în jurul orei 04:00, s-a pornit la muncă și urma să fie implicat într-o operațiune ce viza traficanții de droguri pe teritoriul R.Moldova, însă a ajuns la spital după ce a fost călcat în picioare de doi tineri băuți.

Cei doi sportivi s-ar fi aflat lângă o mașină parcată în fața unui magazin alimentar de pe strada Vasile Lupu, ascultau muzică la volum maxim, consumau alcool, și se certau cu vânzătoarea.


Ofițerul INI, văzând că cei doi încalcă grosolan ordinea publică, le-a făcut observații și le-a cerut să se liniștească, însă cei doi l-au luat la pumni și la picioare. Ulterior, angajatul INI a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital unde și a fost internat. Medicii au stabilit că acesta s-a ales cu factura oaselor nazale, dar și cu multiple echimoze provocate de loviturile cu picioarele peste cap, precum și cauzate de la săriturile cu picioarele peste tot corpul.

După ce l-au snopit în bătaie pe omul legii, cei doi agresori ar fi dat bir cu fugiții, însă au fost reținuți la scurt timp de către membrii unui echipaj BPRO.

Aceleași surse menționează că la început, polițiștii l-au reținut pe unul dintre suspecți. Acesta s-a dovedit a fi Marin Robu, în vârstă de 20 de ani, campion european la ridicarea greutăților, pe care l-au escortat la IP Buiucani. Mai târziu a fost reținut și cel de al doilea suspect. Acesta s-a dovedit a fi Cristin Matasă, în vârstă de 23 de ani, la fel halterofil. Totodată, este de menționat că recent Matasă a depus actele pentru a fi angajat în cadrul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”.


       

Însă, cât de straniu ar părea, deși ofițerul INI s-a ales cu mai multe traumatisme grave și a fost internat în spital, niciunul dintre cei doi suspecți nu au fost reținuți pentru 72 de ore, ne-au mai comunicat sursele.

Contact telefonic, Oleg Bîrliba, șeful IP Buiucani, ne-a confirmat cazul și persoanele implicate, dar și a menționat că în acest caz a fost pornit un proces-penal în cadrul căruia se examinează toate circumstanțele în care s-a produs incidentul, însă nu ne poate oferi mai multe detalii despre acest caz făcând trimitere la secretul anchetei.


Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a confirmat incidentul și a declarat pentru Deschide.MD că, după ce au fost escortați la IP Buiucani, cei doi tineri de 20 și 23 de ani și-au recunoscut vina, iar pe numele lor a fost inițiat un proces penal pentru huliganism.

„În dimineața zilei de 07 septembrie, în jurul orei 04:45 IP Buiucani a fost sesizat, precum că pe strada Vasile Lupu are loc o bătaie. Imediat, la fața locului s-a deplasat un echipaj al BPRO și grupul operativ. Polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 34 de ani, în timp ce se deplasa pe strada sus menționată, a observat doi indivizi care erau în stare de ebrietate și consumau băuturi alcoolice în loc public, iar acesta le-a făcut observație. Ulterior, între ei s-a iscat un conflict în urma căruia cei doi indiviizii au agresat și bătut pe bărbat provocându-i traume fizice.


Indivizii escortați la inspectorat și-au recunoscut vina după ce au fost audiați. Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru huliganism. Circumstanțele cazului sunt investigate în continuare de către polițiști”, a precizat Stati.

Aici vom aminti că în 2019, halterofilul Marin Robu a devenit vicecampion european printre juniori și a reușit să obțină medalia de argint în cadrul ediției 2019 a Campionatului Mondial de Haltere printre tineret care s-a desfășurat în orașul Suva, Republica Insulelor Fiji, în perioada 1-8 iunie, la categoria 73 de kg.

Totodată, anul acesta Robu a cucerit trei medalii în limitele categoriei de greutate 73 de kilograme la Cupa Mondială de haltere de la Roma (Italia), valabilă pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Sportivul nisporenean, Marin Robu , valabilă pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

 

Moldova

/VIDEO/ Scafandrierii IGSU au realizat peste 20 de ore de căutări subacvatice pentru a găsi minora dată dispărută pe râul Nistru

Scafandrierii IGSU au realizat peste 20 de ore de căutări subacvatice pentru a găsi minora în vârstă de 12 ani dată dispărută pe râul Nistru în apropierea localității Speia, raionul Anenii Noi.

Publicat

Pe parcursul zilei de 25 februarie o echipă de 8 persoane din cadrul Direcției regionale căutare salvare nr.1 au continuat lucrările subacvatice, fiind utilizat utilaj pentru identificarea persoanelor. Prin intermediul scanerului salvatorii au cercetat adâncimea de peste 12 metri al râului pe o suprafața de 150 mii metri pătrați. Scafandrierii au înaintat de-a lungul bazinului acvatic însă persoana nu a fost găsită.

Misiunea salvatorilor este îngreunată de depunerile de gheață, curenții puternici de apă, dar și vizibilitatea redusă. La fața locului sunt mobilizați psihologii IGSU care acordă asistență rudelor îndurerate. Lucrările urmează să fie suspendate odată cu lăsarea întunericului, întrucât condițiile de noapte nu permit realizarea acestora.

Minora în vârstă de 12 ani a fost dată dispărută după ce pe 23 februarie a fost văzută pe gheața subțire a râului Nistru din apropierea localității Speia, raionul Anenii Noi.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Român, stăpân a 40 de „sclavi” moldoveni, exploatați în Franța. Rețeaua lui a câștigat 14 milioane de euro

O rețea de criminalitate organizată, coordonată de un român care locuia în Franța, implicată în trafic de migranți, trafic de persoane și exploatarea forței de muncă, fraude și spălare de bani, a fost descoperită în urma unei anchete complexe a Poliției de Frontieră din Franța, Poliției Române și Poliției din Republica Moldova, susținută de Europol și Eurojust.

Publicat

Rețeaua a făcut trafic de migranți, înregistrând cu documente false lucrători din Republica Moldova, care erau exploatați în construcții. Pașapoartele valabile erau păstrate drept garanție de către membrii rețelei, transmite Digi24.ro

Ancheta în acest caz a început în 2018, când ofițerii din Franța au interceptat o dubă care transporta zece migranți, potrivit Europol. Erau cetățeni moldoveni, iar unii dintre ei aveau cărți de identitate românești contrafăcute. Grupul infracțional, condus de un cetățean român care locuia în Franța, a traficat cel puțin 40 de cetățeni moldoveni care au fost exploatați în construcții, în Franța.

Rețeaua criminală le-a oferit migranților moldoveni cărți de identitate și permise de conducere românești contrafăcute, păstrându-le pașapoartele reale drept garanție. Majoritatea migranților aveau un nivel scăzut de educație, foarte vulnerabili. Lucrau 55 de ore pe săptămână pentru 60 de euro pe zi.


Această activitate a fost extrem de profitabilă, veniturile ilegale fiind estimate la aproape 14 milioane de euro. Suspecții au spălat banii prin intermediul a opt companii, majoritatea cu sediul în Franța.

Europol a facilitat schimbul de informații și a oferit sprijin în această anchetă. Analiștii Europol au verificat informațiile operaționale în bazele de date, oferind indicii importante pentru cursul anchetei.

Au fost efectuate raiduri simultane în Franța, România și Republica Moldova, în 51 de locații (17 în Franța, 14 în România și 20 în Moldova).


De asemenea, au fost sechestrate 19 vehicule, între care 15 mașini de lux, 2 jet ski, arme, telefoane, aproximativ 100.000 de euro în numerar și au fost blocate 11 bancare înghețate.


Citește mai departe

Moldova

Obiecte interzise ridicate la un penitenciar de la Cricova: Șeful instituției reținut

Percheziții la un penitenciar de la Cricova. Alcool, jocuri de noroc, dispozitive de comunicare și stocare a informației – ridicate, iar șeful reținut pe un termen de 72 de ore.

Publicat

Perchezițiile au fost efectuate în data de 24 februarie. Astfel, în lista celor depistate și ridicate sunt peste 100 de cuțite confecționate artizanal, cu privire la care expertiza urmează să stabilească dacă se atribuie la arme albe.

De asemenea, au fost ridicate obiecte care facilitau comiterea altor încălcări ale regimului de detenție: 30 telefoane mobile, în jur de 40 cartele sim, precum și aproximativ o sută de purtători de informație electronică, de diferite dimensiuni, care urmează a fi supuse expertizării, pentru stabilirea și analiza conținutului.

În același context, au fost ridicate sute de fise pentru jocuri de noroc și zeci de seturi de cărți pentru poker. Tot în cadrul perchezițiilor au fost ridicate și diverse înscrisuri și agende care conțineau șiruri numerice de conturi bancare, precum și numere și parole ale cardurilor bancare. Înscrisurile conțineau și liste cu sume ale datornicilor – sume impunătoare indicate în lei și alte valute.


Suplimentar, au fost depistate sute de litri de alcool produs artizanal. Acesta a fost ridicat și predat administrației penitenciarului, care a dispus lichidarea fizică imediată a stocurilor.
Concomitent, au fost ridicate zeci de seringi care conțin substanțe lichide necunoscute, precum și zeci de pachețele cu substanțe solide (praf), presupus, narcotice.

Ulterior s-a decis asupra transferării a 13 condamnați din, cu plasarea în alte instituții de detenție. Deținuții dețin diverse „statute” ierarhice înalte în lumea criminală, iar acțiunile acestora urmează a fi investigate și apreciate prin prisma statutului disciplinar al executării pedepselor și/sau a Codului penal.

Șeful penitenciarului – reținut pentru 72 de ore


În urma rezultatelor măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală, dar și a percheziției din ziua de miercuri, procurorul responsabil de caz a decis asupra reținerii pentru 72 de ore a șefului Penitenciarului nr.15 – Cricova. Oamenii legii îl bănuiesc de participare și susținere, prin diferite forme, a activității organizației criminale.

Deși percheziția a fost una de amploare, datorită activității profesioniste a tuturor reprezentanților organelor de forță implicate, această măsură s-a desfășurat în strictă conformitate cu prevederile actelor normative ce reglementează asemenea activități, iar aplicarea forței fizice sau acte violente nu s-au atestat.


Citește mai departe

topul săptămânii