Rețele de socializare

Moldova

A încercat să treaca frontiera cu un permis de conducere fals

Este cazul unui moldovean care în cadrul audierilor ar fi spus că ar fi procurat documentul contra sumei de 300de dolari.

Publicat

Un cetățean moldovean și-a cumpărat contra sumei de 300 de dolari un permis de conducere falsificat. Documentul, care ar fi eliberat de instituțiile de competență din regiunea transnistreană, a fost depistat în punctul de trecere a frontierei Tudora.

În dimineața zilei de 4 septembrie , la linia de control s-a prezentat pentru autorizarea trecerii frontierei moldo-ucrainene, un tânăr din Dubăsari. Acesta se afla la volanul unui autoturism de model Audi A6. În cadrul verificărilor, inspectorul a avut suspiciuni la autenticitatea permisului de conducere, care prezenta semne de falsificare. După supunerea actului unui control adițional, cu ajutorul tehnicii din dotare, s-a confirmat contrafacerea acestuia.

La audieri, conaționalul de 22 de ani a declarat că încercase de trei ori să susțină proba teoretică la școala auto, însă nu a promovat examenele, fapt pentru care a recurs la „ajutorul” unui necunoscut. A obținut documentul în câteva ore, pentru servicii oferind 300 de dolari.


Documentul falsificat a fost ridicat și transmis spre expertiză. Pe numele tânărului, care și-a continuat călătoria în calitate de pasager, a fost inițiată o cercetare penală conform art. 361, al.1 Cod Penal al Republicii Moldova.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ Căutările fetei înecate în Nistru continuă: Operațiunea – dificilă din cauza curenților și bucăților de gheață

Scafandrierii IGSU au continuat pe parcursul zilei de 26 februarie lucrările de căutare subacvatică a minorei în vârstă de 12 ani dată dispărută pe râul Nistru în apropierea localității Speia, raionul Anenii Noi.

Publicat

La fața locului au lucrat 3 echipe specializate de scafandri și salvatori. La căutările subacvatice a angajaților IGSU s-au alăturat și un grup de voluntari care au utilizat o barcă cu motor. Specialiștii au efectuat lucrări subacvatice la adâncime de 12 metri, folosind un scaner performant cu sonor acustic. După numeroase încercări, corpul neînsuflețit încă nu a fost găsit.

Pe parcursul zilei de 26 februarie scafandrierii au lucrat minuțios pe o distanță de 30 km a râului deasupra apei. În total la misiune au participat 10 persoane. Misiunea salvatorilor a fost dificilă și îngreunată de curenții puternici, bucățile de gheață formate, dar și condițiile de vizibilitate redusă.

La fața locului au lucrat psihologii IGSU care au acordat asistență rudelor îndurerate. Pe parcursul nopții lucrările subacvatice sunt suspendate.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Filtru INSP, pe o stradă din Chișinău: Sute de șoferi – verificați

Verificări de depistare a șoferilor care au săvârșit încălcări ale regulilor de circulație rutieră

Publicat

În dimineața zilei de astăzi, pe strada Muncești din Chișinău a avut loc un filtru în cadrul căruia au fost depistați și sancționați conducătorii auto care s-au eschivat de la răspunderea contravențională.
În urma controalelor au fost stopate și verificate aproximativ 320 de autovehicule, fiind întocmite 87 de procese-verbale cu privire la contravenție prin intermediul sistemului automatizat și generate în format electronic, cu aplicarea punctelor de penalizare în număr de 290, iar la 8 conducători de vehicule le-au fost înmânate citaţii privind prezentarea în sediul SMDTR.
Astfel, 59 de procese-verbale au fost întocmite pentru depășirea limitei de viteză; 25 pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră; 5 pentru încălcarea regulilor de exploatare a vehiculului, iar 7 procese-verbale au fost pentru încălcarea regulilor de înmatriculare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Încă 5 persoane implicate în sustragerea banilor de pe cardurile bancare, reținute. Printre ele și un individ cu funcția de conducere la penitenciar

Încă cinci persoane ce fac parte dintr-un grup infracțional specializat în sustragerea mijloacelor de pe cardurile bancare, au fost reținute.

Publicat

Aceștia s-au dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 24 și 42 de ani. De asemenea unul din suspecți s-a dovedit a fi cu funcție de conducere în unul din Penitenciarele din Republica Moldova.

Polițiștii de comun cu procurorii au efectuat 13 percheziții autorizate în municipiul Chișinău cât și în Penitenciarul unde activa unul din suspecți. Astfel, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliile, locurile de muncă și în automobilele lor, au fost depistate și ridicate mijloace bănești în sumă de 1.300.000 de lei, totodată fiind ridicate conform procedurii cinci automobile ce aparțin acestora.

Conform legislației penale în vigoare aceștia riscă închisoare pe un termen de până la 8 ani.


În privința lor fiind aplicată măsura preventivă, arest pe un termen de 30 de zile.

Procurorii și Polițiștii continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație pentru documentarea, stabilirea și tragerea la răspundere a tuturor celor implicați în activitatea criminală.


Citește mai departe

topul săptămânii