Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Omorât în timpul braconajului

BĂRBATUL GĂSIT MORT ÎN CÂMP A FOST UCIS DIN GREȘEALĂ DE COLEGUL DE VÂNĂTOARE

Publicat

Ies la iveală noi detalii în cazul bărbatului de 40 de ani găsit împușcat dintr-o armă de vânătoare, în apropiere de satul Hănăsenii Noi din raionul Leova. Poliția a identificat un suspect și a stabilit o versiune preliminară ale celor întâmplate. Într-un comunicat de presă, forțele de ordine anunță că în noaptea de 22 spre 23 iulie, victima, împreună cu un prieten de 27 de ani, la fel vânător s-au dus la vânătoare ilegală.

La un moment dat, victima și-ar fi schimbat locul dislocării stabilit în prealabil, fără să-și anunțe colegul. Bănuitul l-ar fi confundat pe bărbatul de 40 de ani cu un animal și a tras în el, nimerindu-i direct în piept. Când și-a dat seama că și-a omorât prietenul, suspectul de 27 de ani s-a speriat și a fugit de la fața locului. Acum el este reținut pentru 72 de ore. Suspectul își recunoaște în totalitate vina și colaborează cu ancheta.

Amintim că corpul neînsuflețit al victimei a fost depistat în dimineața de 23 iulie. Lângă cadavru se afla arma de vânătoare a decedatului. Polițiștii au reușit să stabilească că bărbatul de 40 de ani făcea parte din Asociația Vânătorilor, iar arma depistată la fața locului îi aparținea legal. Și suspectul este vânător cu acte în regulă. Recent acesta ar fi candidat la funcția de polițist în cadrul Inspectoratului de poliție Leova, dar ulterior și-a retras intenția.Investigațiile pe caz continuă.

echipa.md


 


Advertisement

Ediție TV

/VIDEO/ Un microbuz de pe ruta Bălți-Soroca s-a lovit cu un autoturism. Sunt 8 răniți

Clipe de groază pentru pasagerii unui microbuz de pe ruta Soroca-Bălți. Vehiculul cu care se deplasau s-a tamponat puternic cu un automobile.

Publicat

Opt persoane au ajuns la spital. Totul a avut loc în după-amiaza de 13 mai, în jurul orei 15.00 pe strada Sorocii din satul Elizaveta. În imaginile filmate la fața locului de către reprezentanții unui post local de știri, se văd vehiculele implicate, practice aruncate pe ambele părți ale carosabilului și făcute țăndări.

Microbuzul s-a răsturnat, iar roțile din față s-au desprins de caroserie. La fel și mașina este distrusă în totalitate. Impactul violent a fost văzut de un alt șofer care a sunat imediat la 112 . La locul coliziunii au venit polițiștii, pompierii, și mai multe echipaje medicale. Potrivit ofițerului de presă de la IP Bălți, Jana Molceanov, automobilul era condus de un bărbat de 50 de ani, iar microbuzul – de un șofer de 53 de ani.

Totul s-ar fi întâmplat după ce șoferul mașinii, din motive deocamdată neclare ar fi ieșit cu mașina pe contrasens și s-a izbit în microbuzul de rută. În urma impactului extrem de violent, 6 pasageri din microbuz și alți doi din mașină au fost transportați la spitalul din Bălți cu diverse traumatisme.


Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele. Conducătorul auto care va fi găsit vinovat va fi pedepsit în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victime.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Femeie strivită între două mașini

Moarte cumplită pentru o femeie de 63 de ani. Aceasta a murit, după ce a fost strivită de un automobil în timp ce încerca să urce în altă mașină.

Publicat

Tragedia s-a produs sub ochii fiului ei. Cazul a fost înregistrat în dimineața de 13 mai, la ora 09.00, pe o stradă din orașul Fălești. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție împreună cu medicii de pe ambulanță.

În urma investigațiilor s-a aflat că femeia se pregătea să urce în automobilul fiului ei de 44 de ani, care staționase în parcare. La un moment dat un alt vehicul condus de un bărbat de 36 de ani, originar din satul Călugăr, același raion, care venea cu viteză din spate a strivit victima între cele două mașini. Femeia a fost imediat transportată la spital însă, din cauza traumelor suferite, aceasta a decedat la scurt timp.

Șoferul de 36 de ani a fost supus testului alcoolscopic, care a demonstrate că bărbatul se afla treaz la volan. Pe acest caz a fost inițiat un proces penal, iar dacă va fi găsit vinovat, șoferul de 36 de ani riscă să ajungă după gratii.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ A furat o mașină din fața bisericii

O femeie și-a parcat mașina lângă o biserică în noaptea învierii, iar când a ieșit de la slujbă, nu și-a mai găsit vehiculul pe locul unde-l lăsase.

Publicat

La ora 05.00 dimineața, în data de două mai, victima, o femeie de 28 de ani a sunat la poliție și a relatat că s-ar fi parcat pe strada Sihastrului din orășelul Codru, în jurul orei 01.00 noaptea, iar când s-a întors, mașina sa în valoare de 100.000 de lei, dispăruse. Oamenii legii au pornit o anchetă pe caz, iar după un șir de căutări l-au prins pe bănuit. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani, care în prezent este cercetat penal.

Mașina furată a fost, la fel, depistată, abandonată pe o altă stradă, tot din orășelul Cordu. În timpul audierilor, bănuitul și-ar fi recunoscut vina, și a declarat că era în stare de ebrietate când a comis infracțiunea și că a răpit automobilul doar pentru a se plimba.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru răpirea mijlocului de transport, iar pentru fapta data, tânărul riscă amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii