Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ 23 hectare de pădure, în flăcări

40 DE POMPIERI ȘI LOCALNICI AU AJUTAT LA LICHIDAREA FLĂCĂRILOR

Publicat

Un incendiu cumplit a izbucnit într-o pădure din localiatea Lopățica din raionul Cahul. O porțiune de pădure de salcâmi a luat foc. Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 22 iulie. Cei care au văzut fumul des și flăcările uriașe au fost locuitorilor satelor din preajmă, care au chemat pompierii.

La fața locului au fost direcționate 3 echipaje de pompieri, au stabili că o suprafața de 23 ha de pâmănt acoperită cu iarbă uscată a luat foc într-o pădure. În total, la lichidarea focului au participat 40 de oameni, printre care au fost reprezentanții autorităților locale și pompierii. Focul a fost stins după 7 ore de luptă.

Deocamdată nu este clar de la ce a izbucnit incendiul. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite. Potrivit IGSU de la începutul acestu an, salvatorii și pompierii au intervenit în peste 4.550 de situații pentru lichidarea arderilor de gunoi și vegetație uscată. 

echipa.md


 


Ediție TV

/VIDEO/ Alcool și viteză: Doi motocicliști, prinși băuți la ghidon

Vremea de afară s-a încălzit, iar odată cu timpul frumos, pe trasee apar tot mai mulți motocicliști.

Publicat

Unii dintre ei se încumetă să se angajeze în trafic chiar după ce au consumat alcool. Doi astfel de inși au fost prinși pe un drum din satul Lucești din raionul Cahul. Mai mult, nici motocicliștii și nici pasagerii lor nu aveau căști de protecție. Potrivit poliției, unul dintre motocicliști, în vârstă de 23 de ani avea o concentrație de alcool în aerul expirat de 1,35 mg/l, iar cel de al doilea, de 21 de ani, 0,31 mg/l.

În ambele cazuri, motocicletele au fost duse la parcarea specială, iar tineri documentați pentru încălcările comise.

Potrivit statisticii, din cauza motocicliștilor băuți de la începutul lunii aprilie și până la moment, au avut loc 3 accidente rutiere, în urma cărora 1 persoană a decedat, iar 4 au fost traumatizate.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Reținut pentru răpire de automobil

Tânăr de 24 de ani reținut de polițiștii din Criuleni, pentru că ar fi răpit un microbuz de marca ,,Mercedes“, din fața unei gospodării din satul Ratuș, raionul Criuleni.

Publicat

În noaptea de 08 mai, după orele 01.40, polițiștii au fost sesizați de către proprietarul automobilului, că din fața porții gospodăriei, i-a fost răpit automobilul.

La fața locului polițiștii au stabilit că persoane necunoscute au pătruns în microbuz prin scoaterea geamului de la ușa stângă din față și deteriorând sistemul de pornire au răpit unitatea de transport.

În cadrul măsurilor speciale de investigații al polițiștilor sub conducerea Procuraturii Criuleni, la data de 11 mai suspectul a fost identificat, acesta fiind un tânăr de 24 ani, originar din r-nul Orhei.


Bănuitul, în cadrul acțiunilor de urmărire penală și-a recunoscut vinovăția în totalitate, iar unitatea de transport a fost depistată în localitatea Sărata Galbenă, raionul Hîncești.

Suspectul este cercetat penal și a fost reținut pentru 72 de ore.

În privinţa acestuia a fost pornită o cauză penală pentru răpirea mijlocului de transport, care prevede închisoare pe un termen de la 3 pînă la 5 ani.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ „Atacul” – cea mai bună apărare

Cea mai bună apărare este „atacul”. O șoferiță i-a luat la „trei parale” pe ofițerii de patrulare care au oprit-o în trafic.

Publicat

Totul a avut loc în data de 11 mai, în localitatea Măgdăcești din raionul Criuleni. Ofițerii de patrulare au somat în trafic șoferița din cauza că se deplasa cu 70 km/h, pe o porțiune de traseu unde viteza maximă admisă este de 50 de km/h. Imediat cum a ieșit din mașină, șoferița a început un adevărat scandal.

Femeia, nicidecum nu voia să se calmeze, strigând în gura mare că deține o funcție importantă, iar polițistului care-i cere actele îi va părea rău că a somat-o în trafic.

Nu te spori cu mine …. se înmânează la agent.


Când a văzut că nici așa nu scapă de proces verbal, femeia a declarat că fiul ei este și el agent de patrulare.

Femeia nu pierde speranța de a scăpa nepedepsită și-l sperie deja pe agentul de patrulare cu faptul că i se va plânge șefului acestuia.

În cele din urmă șoferița de 53 de ani a oferit actele la control. În rezultat, oamenii legii au aflat că șoferița deține doar permis de conducere de categoria F, și are dreptul să ghideze doar troleibuze. Mai mult, femeia mai avea și alte amenzi neachitate.


Acum ea riscă să fie pedepsită atât pentru depășirea limitei de viteză, cât și conducerea unui automobil fără a deține permisul corespunzător. Cazul este investigat în continuare.

echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii