Rețele de socializare

Moldova

Condamnați la ani grei de închisoare, după ce au obținut peste două milioane de lei, prin șantaj

La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), doi bărbați din Chișinău au fost condamnați la câte 13 ani și 8 luni închisoare, iar cel de-al treilea – la 14 ani și 4 luni închisoare pentru obținerea, prin șantaj, a peste două milioane de lei.

Publicat

Activitatea infracțională s-a produs în februarie 2016. Cei trei inculpați, cu vârstele cuprinse între 39 și 49 de ani, au acționat prin repartizarea rolurilor, cu grad înalt de coordonare. În primă fază, aceștia au montat la automobilul de model „Range Rover”, cu care se deplasau victimele, un dispozitiv de localizare și poziționare globală (GPS).

Victimele erau trei oameni de afaceri din Tiraspol, sosiți în capitală pentru consultări medicale și cumpărături. La întoarcerea lor spre casă, inculpații mascați i-au oprit în localitatea Chetrosu, Anenii-Noi, prin blocarea drumului, apoi le-au ordonat să iasă din automobil, sub pretextul că ar reprezenta forțele de ordine. Deși au refuzat să se legitimeze, inculpații au percheziționat victimele, sub pretextul că ar deține droguri. Ulterior, i-au încătușat, le-au pus cagule pe cap și i-au urcat în propriul autoturism de model „Volkswagen Transporter”, iar unul din membrii grupului a urcat la volanul automobilului victimelor și l-a transportat într-un loc ascuns, într-o suburbie a Chișinăului.

Doi dintre bărbați au fost deținuți într-un beci, iar altul – într-o încăpere tehnică, unde au fost amenințați cu pistoale, în scopul estorcării de bani, pe parcursul a mai bine de 24 ore. Între timp, infractorii le-au sechestrat actele, bunurile cumpărate în acea zi, precum și peste 13 500 de lei. În final, victimele au fost eliberate, fiindu-le comunicat unde le este parcat automobilul. Concomitent, de la aceștia a fost extorcată suma de 100 mii de USD – echivalentul a peste două milioane MDL. Din frica insuflată, pentru a nu fi puse în aplicare amenințările aduse, victimele au plasat banii într-un vas din plastic și, în regiunea or.Bender, i-au transmis infractorilor de pe malul drept al râului Nistru.


Ulterior, cei trei pătimiți au anunțat forțele de ordine, care i-au reținut pe făptași și le-au investigat activitatea infracțională. Sentința pronunțată la solicitarea procurorilor PCCOCS este aproape de limitele maxime prevăzute de lege (15 ani închisoare) pentru fapta de șantaj comis de mai multe persoane, însoțit de amenințări, aplicarea armei și răpirea persoanelor. Sentința este cu drept de atac.

Moldova

Un copil de doar un anișor a ajuns în reanimre în urma intoxicației cu substanțe chimice

Clipe de coșmar pentru o familie din raionul Comrat. Copilul lor de doar un anișor a ajuns la spital în secția de reanimare, după ce s-a intoxicat cu substanțe chimice.

Publicat

Cazul a avut loc în data de 8 mai în jurul orei 18.00. Apelul la Serviciul 112 a parvenit de la părinții copilașului care au comunicat că bebelușul a băut soluții periculoase pentru viață.

În scurt timp la fața locului au intervenit medicii de pe ambulanță. În urma discuțiilor cu părinții s-a aflat că, copilul a intrat în camera de baie, a deschis un dulap, unde a și găsit substanțele chimice.

Ulterior, copilul a fost transportat la spitalul raional din Comrat, însă din cauza complicațiilor, a fost nevoie de internare urgentă în secția de reanimare în Centrul Mamei și Copilului din municipiul Chișinău.


Actualmente, bebelușul se află sub controlul medicilor. Alte circumstanțe se stabilesc.

 


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Operațiune aero-medicală, la Edineț

Ajutat de un echipaj SMURD din România să ajungă pentru tratament în capitală. Un tânăr de 21 de ani a fost transportat cu elicopterul din raionul Edineț la un spital din municipiul Chișinău, în urma unui accident grav.

Publicat

Operațiunea de transport a tânărului a fost realizată în data de 11 mai. Pe parcursul zborului tânărul a fost monitorizat de medici și paramedici fără de a suporta alte complicații.

MEDIC SMURD: „Este vorba de un bărbat ce este victima unui accident rutier, produs pe data de trei mai. Pe timpul transportului nu au fost probleme, stabil hemodinamic și respirator, având administrare de oxigen pe mască facială”.

După ce elicopterul a aterizat, pacientul a fost preluat și transportat la Institutul de Medicină de Urgență. Conform datelor IGSU, de la începutul anului, aceasta este a cincea operațiune aero – medicală a echipajelor SMURD, realizată pe teritoriul Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Angajat al Poliției de Frontieră, reținut în dosarul contrabandei cu țigări de pe malul Prutului, Briceni

Continuă investigațiile în dosarul contrabandei cu țigări în valoare de circa 0,5 milioane lei depistată pe malul râului Prut, în perimetrul satului Șirăuți, raionul Briceni.

Publicat

Astfel, după cum anunțau procurorii PCCOCS în comunicatul de presă din 30 aprilie 2021, aceștia urmau să verifice, de comun cu ofițerii SPIA, dacă angajații postului Poliției de Frontieră responsabil de segmentul geografic, în care a fost contracarată infracțiunea, au fost implicați în facilitarea infracțiunii.
Prin urmare, în ziua de vineri, 7 mai curent, procurorii au efectuat percheziții la domiciliile și birourile unor angajați ai Poliției de Frontieră din zona de nord a țării. Drept rezultat, au fost ridicate înscrisuri, acte și telefoane mobile ce ar fi fost folosite în activități ilegale.
În aceeași zi, în baza bănuielii rezonabile de implicare în infracțiunea investigată, a fost reținut un șef de sector al Poliției de Frontieră din acest segment de hotar. La 8 mai, polițistului i-a fost înaintată învinuirea, în baza articolelor 27, 42 alin.(5), 46, 248/1 alin.(4) lit.a) b) c) din Codul penal (participarea la tentativa de contrabandă cu mărfuri accizate).
În rezultatul examinării demersului procurorilor privind aplicarea arestului preventiv, în data de 9 mai, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana au dispus plasarea acestuia în arest pentru un termen de 15 zile. Deoarece procurorii au solicitat un termen de 30 de zile, în scopul asigurării unor investigații obiective, această încheiere a fost contestată la Curtea de Apel Chișinău.
Reamintim, procurorii au contestat mandatul de arest eliberat tot pentru 15 de zile și în privința unuia din liderii grupării criminale care a fost reținut la 30 aprilie curent. Anterior descinderii oamenilor legii, figuranții au reușit să părăsească locul faptei cu mijlocul de transport. La fața locului, au fost depistate 70 de cutii, a câte 50 de blocuri de țigări în fiecare de marca Ashima fabricate în China și Ritm – de producție autohtonă. Tot acolo, a fost depistată și o barcă gonflabilă cu motor.

Potrivit legii penale, faptele comise sunt pedepsite cu închisoare de la 4 la 10 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii