Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Înjunghiată mortal de propriul soț

Crimă macabră, la Strășeni. Un bărbat de 43 de ani și-ar fi ucis soția, cu care se afla în proces de divorț și ar fi târât-o până într-un șopron din curtea gospodărie.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 23 februarie, în localitatea Dolna. Când și-a dat seama ce a făcut, bărbatul a sunat la poliție. Acesta însă a declarat că soția lui, de 41 de ani și-ar fi aplicat singură loviturile de cuțit.

SILVIA VETCU, OFIȚER DE PRESĂ, INSPECTORATUL DE POLIȚIE STRĂȘENI: Deplasându-se la fața locului grupul de urmărire penală, conducerea Inspectoratului de poliție Strășeni, procurorul de serviciu din cadrul Procuraturii r. Strășeni, au stabilit că, la 23.02.2020 aproximativ ora 15:00 în s. Dolna r. Strășeni în urma unui conflict între doi soți de 43 și respectiv 41 ani ce se aflau în proces divorț, în stradă, în apropierea domiciliului lor, soțul i-a aplicat soției două lovituri cu un cuțit de bucătărie în regiunea gâtului, după care  a târât-o într-un șopron de lângă poarta gospodăriei.

Din nefericire, în urma traumelor primate, victima a decedat la fața locului. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal pentru violență în familie soldat cu deces. Cercetările continuă.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Operațiune aero-medicală, la Edineț

Ajutat de un echipaj SMURD din România să ajungă pentru tratament în capitală. Un tânăr de 21 de ani a fost transportat cu elicopterul din raionul Edineț la un spital din municipiul Chișinău, în urma unui accident grav.

Publicat

Operațiunea de transport a tânărului a fost realizată în data de 11 mai. Pe parcursul zborului tânărul a fost monitorizat de medici și paramedici fără de a suporta alte complicații.

MEDIC SMURD: „Este vorba de un bărbat ce este victima unui accident rutier, produs pe data de trei mai. Pe timpul transportului nu au fost probleme, stabil hemodinamic și respirator, având administrare de oxigen pe mască facială”.

După ce elicopterul a aterizat, pacientul a fost preluat și transportat la Institutul de Medicină de Urgență. Conform datelor IGSU, de la începutul anului, aceasta este a cincea operațiune aero – medicală a echipajelor SMURD, realizată pe teritoriul Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Băutura i-a luat mințile

Urmărire ca-n filme, în raionul Criuleni. Un șofer băut nu voia nicidecum să oprească la somațiile polițiștilor. Incidentul a avut loc în data de 10 mai, în jurul orei 20.30 seara, în satul Onițcani.

Publicat

Oamenii legii ar fi observat o mașină care se deplasa haotic pe una din străzi și l-au somat pe șofer să oprească, acesta însă a accelerat, încercând să scape de urmărire.

Imediat, șoferul a fost rugat să iasă din mașină și să prezinte actele. Astfel, s-a aflat că bărbatul are 44 de ani și este locuitor al raionului Criuleni.

Când i s-a spus că va fi dus la inspectorat, iar mașina-i va fi evacuată acesta s-a luat la ceartă cu oamenii legii.


Mașina nu se va duce la parcare … și o să vă identificăm.

În cele din urmă, șoferul a fost dus la poliție și deja acolo a căzut de acord să treacă aparatul Drager. Rezultatul testului a arătat 0,84 mg/l de vapori de alcool.

Prin urmare, pe numele șoferului a fost pornit un proces contravențional și urmează să fie sancționat cu amendă de până la 25.000 de lei pentru „Neîndeplinirea indicației legale dată de agentul de circulaţie de a opri vehiculul”. Iar pentru că a urcat băut la volan, șoferul riscă dosar penal.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ O „clarvăzătoare”, reținută de poliție

Amendă de până la 42.500 de lei, ore de muncă în folosul comunității sau pușcărie de până la trei ani. Așa pedeapsă riscă o femeie de 35 de ani, originară din raioul Ocnița care se dădea drept clarvăzătoare și estorca bani și bijuterii de la victime.

Publicat

Despre unul dintre cazuri poliția a aflat de la o femeie din capitală. Aceasta ar fi declarat că a fost înșelată de bani și de bijuterii de aur pe suma de 12 mii de lei. Suspecta s-ar fi prezentat drept clarvăzătoare și asigurând victima că îi poate păzi prietena de vrăji a estorcat bani și bunuri de preț. După un șir de căutări, bănuita a fost reținută și escortată la sectorul de poliție. La audiere aceasta și-a recunoscut vina și a povestit amănunțit Cum ar fi comis infracțiunea.

Victima, la fel a confirmat declarațiile bănuitei.

Este de menționat că suspecta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecată pentru infracțiuni analogice. Poliția continuă investigațiile în vederea stabilirii complicității acesteia și în alte cazuri de escrocherie.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii