Rețele de socializare

Moldova

Care este STAREA bebeluşului peste care a căzut apă clocotită

Bebeluşul de doar nouă luni, internat cu arsuri grave acum o săptămână, la Spitalul Republican pentru Copii “Emilian Coţaga” se simte mai bine.

Publicat

Potrivit medicilor, micuţul, peste care a căzut apă clocotită, a ieşit din starea de şoc, iar la sfârşitul săptămânii trecute, a fost supus primei intervenţii chirugicale. Medicii i-au transplantat piele artificială, pe circa 30 la sută din suprafaţa corpului, iar acesta va rămâne în continuare internat în secţia de terapie intensivă a clinicii.

IGOR CALMAŢUI, şef Secţia combustii a Spitalul pentru Copii “Emilian Coţaga”, prin telefon:

“Copilul este stabil, post operator. Scopul intervenţiei chirurgicale este de a crea un înveliş biologic temporar pentru a proteja plăgile post combustionale de pierderi patologice. Intervenţia chirugicală constă în implantarea pielii colectate de la donatori în moarte cerebrală conservată şi eliberată de către banca de țesuturi umane. S-au implantat alografele în zona trunchiului, membrelor superioare, dar şi a celor inferioare. În total, s-au implantat 13 alografe pe o suprafaţă totală de doi metri şi 303 cm pătrați.”


Următoarea intervenţie chirugicală este prognozată peste aproape o lună, atunci când starea de sănătate a bebeluşului ar urma să se îmbunătăţească. Alături de micuţ, în secţia arsuri este interntă mama acestuia, care îl alăptează.

Amintim că bebeluşul originar, dintr-o localitate din Cahul, a ajuns la spital, cu arsuri de gradul doi şi trei după ce, o cratiţă cu apă fierbinte a căzut peste el. Acesta a fost adus la Chişinău cu un echipaj SMURD şi internat la Spitalul Republican pentru Copii “Emilian Coţaga”.

publika.md


Moldova

Din nou pe aceeași greblă: Droguri de 3.000.000 de lei, depistate într-un apartament închiriat de un tânăr de 19 ani

Din nou pe aceeași greblă. Un adolescent de 19 ani, reținut anterior pentru circulația drogurilor, a ajuns din nou pe mâna oamenilor legii, suspectat că ar fi membru al unei grupări ce vinde narcotice pe Telegram.

Publicat

Suspectul s-a aflat anterior în arest după ce a fost reținut cu o cantitate de droguri impunătoare în valoare de aproximativ 1,5 milioane lei, iar în luna septembrie 2023 a fost eliberat din arest.   Imediat cum a fost lăsat la libertate, adolescentul a făcut legătura cu capul grupării, care în prezent se ascunde peste hotarele țării. Acesta a  închiriat un apartament în Chișinău pe care l-a transformat în depozit de droguri.

Suspectul a fost reținut în apropierea blocului unde închiria apartamentul, iar în urma percheziției, polițiștii au depistat și ridicat telefoane mobile, cântare la scara mică, 1,7 kg de droguri de tip MDMA, 500 gr de droguri de tip Cocaină, 650 de comprimate Extasy, zeci de țigări electronice cu ulei de canabis, 300 de comprimate cu efect psihotrop precum și alte obiecte pentru ambalarea drogurilor. Valoarea drogurilor scoase din circuit pe piața neagră constituie peste 3 milioane lei. Acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Dacă va fi găsit vinovat, tânărul de 19 ani ar putea face până la 15 ani de pușcărie.


 


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat a urcat pe acoperișul unui bloc locativ și amenință că va sări în gol. La fața locului au intervenit și psihologii

Un bărbat a urcat pe acoperișul unui bloc locativ și amenință că va sări în gol. Se întâmplă în aceste momente pe strada Sarmizegetusa din sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Tentativă de suicid în capitală. Un bărbat de 28 de ani a urcat pe acoperișul unui bloc de locuit cu 9 etaje și amenința că se aruncă în gol. Cazul a avut loc în după amiaza zilei de 1 decembrie, pe strada Cuza Vodă din sectorul Botanica. Tânărul a fost observat de către un trecător, care a și alertat forțele de ordine.

Câteva imagini în care apare bărbatul disperat au fost postate pe rețelele de socializare. În imagini se vede cum acesta stă pe marginea clădirii, iar pompierii veniți la fața locului au pregătit perna gonflabilă de salvare. Pe lângă salvatori, la fața locului au venit și oamenii legii, iar un psiholog al poliției a urcat pe clădire pentru a purta discuții cu tânărul.

În cele din urmă, negociatorul a reușit să convingă individul să renunțe la tentativa de suicid. Acesta a fost de acord să coboare de pe acoperiș,  fiind preluat de oamenii legii.


Potrivit poliției, tânărul a mai avut în trecut tentative de suicid. La moment, se stabilesc toate circumstanțele, dar și motivul care l-ar fi împins pe bărbat la acest gest.


Citește mai departe

Moldova

Și-a urmărit victima, a atacat-o, apoi i-a furat telefonul și ceasul de pe mână. Suspectul – un minor de 16 ani

Un minor de 16 ani, originar din Nisporeni, este cercetat penal pentru jaf comis în sectorul Centru al capitalei.

Publicat

Victima, un bărbat de 43 de ani, în timp ce se deplasa spre domiciliu ar fi fost urmărit de bănuitul, care s-a apropiat de acesta, i-ar fi aplicat mai multe lovituri și în mod deschis l-a deposedat de telefonul mobil și un ceas, după care a fugit într-o direcție necunoscută.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la suma de 9000 de lei.

În urma măsurilor întreprinse de polițiști, suspectul a fost identificat, iar bunurile sustrase au fost depistate la domiciliul acestuia, fiind ulterior returnate victimei.


Tânărul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind cercetat penal pentru furt și huliganism.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii