Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Doi bicicliști, spulberați pe șosele. Unul dintre bărbați a decedat pe loc.

Un biciclist a murit, iar altul a ajuns la spital cu mai multe fracturi după ce ambii au fost spulberați de mașini, pe două șosele din stânga Nistrului.

Publicat

Unul dintre cazuri s-a produs în satul Crasnaia Gorca din raionul Grigoriopol, în seara de 22 august. Potrivit milițienilor din regiune, victima, în vârstă de 59 de ani, se deplasa cu bicicleta pe șosea când, la un moment dat, o șoferiță de 54 de ani, care se deplasa în aceeași direcție, a dat peste el. Din nefericire, traumele pe care le-a suferit biciclistul au fost incompatibile cu viața, acesta a decedat la fața locului. Un alt caz a avut loc în aceeași zi, în orașul Tiraspol.

Un șofer de 57 de ani ar fi virat la stânga fără a-i ceda trecerea unui biciclist, care venea din sens opus și l-a lovit în plin. Victima, în vârstă de 67 de ani, a fost dusă la spitalul din Tiraspol și internată în secția traumatologie, cu o fractură la nas, dar și mai multe contuzii.

Milițienii din regiune investighează ambele cazuri.

echipa.md


Moldova

Accident grav, pe traseul Chișinău-Bălți: O femeie și ai ei doi copii au ajuns la spital

Accident grav, pe traseul Chișinău-Bălți. O femeie și ai ei doi copii au ajuns la spital după ce mașina condusă de tatăl micuților a ajuns în șanț.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara de 3 decembrie, în apropiere de localitatea Meleșeni din raionul Călărași.
Potrivit datelor oferite de ofițerul de presă de la IP Călărași, Cristina Vicol, un automobil de model Ford fiind condus de un bărbat a pierdut controlul volanului și a derapat de pe traseu.

În mașină se aflau doi minori și soția șoferului. Femeia și cei doi copii au fost transportați la spitalul raional Călărași pentru îngrijiri medicale.

Șoferul fiind testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat.


Investigațiile pe caz continuă.


Citește mai departe

Moldova

Din nou pe aceeași greblă: Droguri de 3.000.000 de lei, depistate într-un apartament închiriat de un tânăr de 19 ani

Din nou pe aceeași greblă. Un adolescent de 19 ani, reținut anterior pentru circulația drogurilor, a ajuns din nou pe mâna oamenilor legii, suspectat că ar fi membru al unei grupări ce vinde narcotice pe Telegram.

Publicat

Suspectul s-a aflat anterior în arest după ce a fost reținut cu o cantitate de droguri impunătoare în valoare de aproximativ 1,5 milioane lei, iar în luna septembrie 2023 a fost eliberat din arest.   Imediat cum a fost lăsat la libertate, adolescentul a făcut legătura cu capul grupării, care în prezent se ascunde peste hotarele țării. Acesta a  închiriat un apartament în Chișinău pe care l-a transformat în depozit de droguri.

Suspectul a fost reținut în apropierea blocului unde închiria apartamentul, iar în urma percheziției, polițiștii au depistat și ridicat telefoane mobile, cântare la scara mică, 1,7 kg de droguri de tip MDMA, 500 gr de droguri de tip Cocaină, 650 de comprimate Extasy, zeci de țigări electronice cu ulei de canabis, 300 de comprimate cu efect psihotrop precum și alte obiecte pentru ambalarea drogurilor. Valoarea drogurilor scoase din circuit pe piața neagră constituie peste 3 milioane lei. Acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Dacă va fi găsit vinovat, tânărul de 19 ani ar putea face până la 15 ani de pușcărie.


 


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat a urcat pe acoperișul unui bloc locativ și amenință că va sări în gol. La fața locului au intervenit și psihologii

Un bărbat a urcat pe acoperișul unui bloc locativ și amenință că va sări în gol. Se întâmplă în aceste momente pe strada Sarmizegetusa din sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Tentativă de suicid în capitală. Un bărbat de 28 de ani a urcat pe acoperișul unui bloc de locuit cu 9 etaje și amenința că se aruncă în gol. Cazul a avut loc în după amiaza zilei de 1 decembrie, pe strada Cuza Vodă din sectorul Botanica. Tânărul a fost observat de către un trecător, care a și alertat forțele de ordine.

Câteva imagini în care apare bărbatul disperat au fost postate pe rețelele de socializare. În imagini se vede cum acesta stă pe marginea clădirii, iar pompierii veniți la fața locului au pregătit perna gonflabilă de salvare. Pe lângă salvatori, la fața locului au venit și oamenii legii, iar un psiholog al poliției a urcat pe clădire pentru a purta discuții cu tânărul.

În cele din urmă, negociatorul a reușit să convingă individul să renunțe la tentativa de suicid. Acesta a fost de acord să coboare de pe acoperiș,  fiind preluat de oamenii legii.


Potrivit poliției, tânărul a mai avut în trecut tentative de suicid. La moment, se stabilesc toate circumstanțele, dar și motivul care l-ar fi împins pe bărbat la acest gest.


Citește mai departe

topul săptămânii