Rețele de socializare

Moldova

Mărfuri de circa un milion de lei, transportate peste rîul Nistru prin contrabandă

În rezultatul realizării, de către procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, în comun cu ofiţerii Serviciului Vamal a acţiunilor procesuale într-o cauză penală privind contrabanda cu mărfuri de larg consum, au fost reţinute în flagrant trei persoane, învinuite de introducerea în ţară cu ajutorul unei bărci a mărfurilor procurate de le piaţa „KM7” din or. Odesa şi cea din or. Cernăuţi.

Publicat

Documentările pe acest caz au durat circa patru luni de zile, perioadă în care au fost acumulate suficiente probe privind implicarea suspecţilor în faptele incriminate.
Făptuitorii au fost reţinuţi în flagrant în momentul transportării mărfurilor trecute peste rîul Nistru, întregul traseu, de la punctele de aprovizionare şi pînă la cele de depozitare fiind monitorizat prin intermediul mijloacelor tehnice speciale.
Astfel, în localitatea Codreni din r. Ocniţa, au fost reţinute trei vehicule, în care au fost descoperite loturile de mărfuri, precum şi ambarcaţiunea utilizată la transportarea acestora.
În colete se aflau articole vestimentare şi de încălţăminte, produse de îngrijire personală şi alte bunuri, pentru care suspecţii nu deţineau niciun act de provenienţă sau posesie.
Valoarea mărfurilor ridicate de la învinuiţi ajunge pînă la aproximativ un milion de lei.
Membrii grupării, inclusiv liderul acesteia, au fost reţinuţi pentru 72 de ore, iar ulterior, la demersul procurorilor, au fost plasaţi în arest preventiv.
În prezent, activităţile procesuale continuă, în scopul stabilirii implicării învinuiţilor şi în alte cazuri similare.
În caz de condamnare, învinuiţii riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de pînă la 10 ani.

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale


Moldova

Din nou pe aceeași greblă: Droguri de 3.000.000 de lei, depistate într-un apartament închiriat de un tânăr de 19 ani

Din nou pe aceeași greblă. Un adolescent de 19 ani, reținut anterior pentru circulația drogurilor, a ajuns din nou pe mâna oamenilor legii, suspectat că ar fi membru al unei grupări ce vinde narcotice pe Telegram.

Publicat

Suspectul s-a aflat anterior în arest după ce a fost reținut cu o cantitate de droguri impunătoare în valoare de aproximativ 1,5 milioane lei, iar în luna septembrie 2023 a fost eliberat din arest.   Imediat cum a fost lăsat la libertate, adolescentul a făcut legătura cu capul grupării, care în prezent se ascunde peste hotarele țării. Acesta a  închiriat un apartament în Chișinău pe care l-a transformat în depozit de droguri.

Suspectul a fost reținut în apropierea blocului unde închiria apartamentul, iar în urma percheziției, polițiștii au depistat și ridicat telefoane mobile, cântare la scara mică, 1,7 kg de droguri de tip MDMA, 500 gr de droguri de tip Cocaină, 650 de comprimate Extasy, zeci de țigări electronice cu ulei de canabis, 300 de comprimate cu efect psihotrop precum și alte obiecte pentru ambalarea drogurilor. Valoarea drogurilor scoase din circuit pe piața neagră constituie peste 3 milioane lei. Acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Dacă va fi găsit vinovat, tânărul de 19 ani ar putea face până la 15 ani de pușcărie.


 


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat a urcat pe acoperișul unui bloc locativ și amenință că va sări în gol. La fața locului au intervenit și psihologii

Un bărbat a urcat pe acoperișul unui bloc locativ și amenință că va sări în gol. Se întâmplă în aceste momente pe strada Sarmizegetusa din sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Tentativă de suicid în capitală. Un bărbat de 28 de ani a urcat pe acoperișul unui bloc de locuit cu 9 etaje și amenința că se aruncă în gol. Cazul a avut loc în după amiaza zilei de 1 decembrie, pe strada Cuza Vodă din sectorul Botanica. Tânărul a fost observat de către un trecător, care a și alertat forțele de ordine.

Câteva imagini în care apare bărbatul disperat au fost postate pe rețelele de socializare. În imagini se vede cum acesta stă pe marginea clădirii, iar pompierii veniți la fața locului au pregătit perna gonflabilă de salvare. Pe lângă salvatori, la fața locului au venit și oamenii legii, iar un psiholog al poliției a urcat pe clădire pentru a purta discuții cu tânărul.

În cele din urmă, negociatorul a reușit să convingă individul să renunțe la tentativa de suicid. Acesta a fost de acord să coboare de pe acoperiș,  fiind preluat de oamenii legii.


Potrivit poliției, tânărul a mai avut în trecut tentative de suicid. La moment, se stabilesc toate circumstanțele, dar și motivul care l-ar fi împins pe bărbat la acest gest.


Citește mai departe

Moldova

Și-a urmărit victima, a atacat-o, apoi i-a furat telefonul și ceasul de pe mână. Suspectul – un minor de 16 ani

Un minor de 16 ani, originar din Nisporeni, este cercetat penal pentru jaf comis în sectorul Centru al capitalei.

Publicat

Victima, un bărbat de 43 de ani, în timp ce se deplasa spre domiciliu ar fi fost urmărit de bănuitul, care s-a apropiat de acesta, i-ar fi aplicat mai multe lovituri și în mod deschis l-a deposedat de telefonul mobil și un ceas, după care a fugit într-o direcție necunoscută.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la suma de 9000 de lei.

În urma măsurilor întreprinse de polițiști, suspectul a fost identificat, iar bunurile sustrase au fost depistate la domiciliul acestuia, fiind ulterior returnate victimei.


Tânărul nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind cercetat penal pentru furt și huliganism.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani.


Citește mai departe

topul săptămânii