Rețele de socializare

Moldova

Percheziții inopinate la Penitenciarul Leova. Ce bunuri păstrau deţinuţii

În această dimineață, angajații Departamentului Instituțiilor Penitenciare împreună cu colaboratorii de poliție din cadrul IP Botanica, cu sprijinul Detașamentului mixt zona Centru și Sud și a Detașamentului cu Destinație Specială ,,Pantera”, în număr de 144 persoane, au efectuat percheziții în celulele deținuților Penitenciarului nr.3-Leova.

Publicat

Percheziția a fost autorizată de judecătoria Chișinău, pentru a ridica obiecte și alte mijloace probatorii în cadrul unei cauze penale în desfășurare.

În urma perchezițiilor, au fost identificate şi ridicate: 16 telefoane mobile, 3 cartele sim, 3 accesorii pentru telefoane, 180 litri de alcool produs în condiții improvizate și un plic cu substanță vegetală de culoare verde. Toate obiectele ridicate au fost documentate pentru luarea unor decizii conform legislaţiei.

Nu au fost înregistrate opuneri sau împotriviri ale deţinuţilor la cerințele legale ale personalului penitenciar.


De menționat că, activitățile desfășurate de Departamentul Instituțiilor Penitenciare sunt măsuri necesare pentru sigranța penitenciarelor, ordinea şi disciplina în rândul deţinuţilor, precum şi pentru protejarea vieţii şi sănătăţii acestora, a personalului locului de deţinere şi a oricăror altor persoane.

PENITENCIAR.GOV.MD


Moldova

/VIDEO/ „Ori fac din tine artist, ori te ucid”: O femeie s-a filmat pe Tik Tok cum își obligă copilul să zâmbească

De dragul like-urilor și al urmăritorilor o femeie s-a filmat pe Tik Tok cum își ciupește copilul, îi vorbește urât, îl amenință cu moartea și îl obligă să zâmbească atunci când ea pornește camera.

Publicat

Imaginile au fost publicate pe internet, iar la scurt timp după ce au devenit virale femeia le-a șters, scrie Jurnal.MD.

Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional.


Ia uite iar îmi strică tik tok-ul (îl ciupește). Ți-am zis să-mi râzi, să-mi dansezi. Stai că-ți arăt eu ție. Uite al doilea tik tok mi-l strică. Ori fac eu din tine artist ori dacă nu te ucid de tot. Amuia ai zâmbit. Repede ne-ai zâmbit. Când am zis să treci la mine să râzi. Râde, râde! Ăi râde am zis. Ia la dânsul nu înțelege”.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Scandal cu îmbrânceli, într-un troleibuz din capitală. Un tânăr a refuzat să îmbrace masca de protecție

Scandal cu îmbrânceli, într-un troleibuz din capitală. Un tânăr a fost scos cu forța din transportul urban pentru că ar fi refuzat să îmbrace masca de protecție.

Publicat

Cazul a avut loc în data de 20 septembrie, în jurul orei 11.45 pe strada Ion Creangă. Mai mulți pasageri s-au revoltat de comportamentul tânărului și au cerut carabinierilor să-l dea jos din troleibuz.

În urma schimbului de replici dure, unul dintre pasageri a împins tânărul din vehicul. Ulterior, de acesta s-au apropiat carabinierii pentru a-l documenta.

Potrivit ofițerului de presă de la IGC, Tatiana Pîrlog, în cele din urmă, tânărul a fost transportat la Inspectoratul de Poliție pentru documentarea cazului dar și stabilirea tuturor circumstanțelor.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tânăr bătut crunt și lăsat să zacă pe calea ferată. Victima se află la spital

Publicat

Bătut crunt și lăsat să zacă pe calea ferată. Un tânăr de 28 de ani se află în stare gravă la spital. Poliția caută persoanele care l-ar fi maltratat.

Despre caz ne-a relatat un urmăritor fidel al site-ului nostru.

Potrivit lui, tânărul a fost depistat pe o cale ferată dintre satele Pleșeni(Cantemir) și Cuporani(Leova), în data de 12 septembrie, în jurul orei 06.40, de către un bărbat care și-ar fi scos capra la păscut.


Contactat pentru a afla mai multe detalii, ofițerul de presă de la IP Leova, Cristina Ciobanu, a declarat că în ajunul incidentului, tânărul de 28 de ani se afla în ospeție la un amic de al său.

La un moment dat, el ar fi spus că pleacă spre casă, deoarece se pare că în drum spre prietenul său și-ar fi pierdut telefonul mobil.

Tânărul nu s-a mai întors înapoi acasă la prietenul său, iar dimineața a fost depistat inconștient pe calea ferată.


Acesta avea o mulțime de leziuni corporale grave. Victima a fost internată la spital.

La moment, poliția a deschis o cauză penală și încearcă face tot posibilul pentru a da de urmele suspecților.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii